Câinii sunt ca niște copii pentru stăpânii lor, tocmai de aceea fiecare iubitor de blănoși își dorește să îi ofere tot ce este mai bun. Fie că vorbim în mod normal despre afecțiune și condiții bune de trai, dar și despre mâncare, produse de îngrijire sau alte accesorii. Un astfel de accesoriu foarte important pentru viața de zi cu zi a unui patruped este zgarda de câine.
Dincolo de designul intersant, zgărzile de câini trebuie să fie și practice și potrivte pentru câinele tău. În caz contrar, blănosul tău nu se va acomoda cu ea și există riscul să îi cauzeze și răni.
Dacă ești interesat care sunt criteriile de care trebuie să ții cont atunci când alegi o zgardă câine, atunci citește acest articol pentru că am pregătit o listă utilă de informații pentru tine.
Când este indicat să cumperi o zgardă?
Medicii veterinari recomandă achiziționarea unui model clasic înainte de vârsta de 9 luni. Prima zgardă, atunci când este încă pui, trebuie să fie lejeră și are scopul de a-l învăța să o accepte. După vârsta de 9-12 luni, specialiștii recomandă începerea dresajului și odată cu el înlocuirea zgărzii normale cu una specială pentru dresaj.
Care sunt tipurile de zgărzi pentru câini existente pe piață?
- Zgardă din piele naturală. Este probabil cel mai recomandat tip datorită rezistenței în timp și a confortului pentru câine.
- Zgardă din nylon. Marele avantaj la acest material este că se poate spăla foarte ușor, sunt printre cele mai accesibile la preț și se găsesc într-o gamă variată de culori și modele.
- Zgardă de tip Martingale. Este o combinație între nylon și elemente de metal la capete, care dau impresia de un sistem ștrangulant. Este recomandată pentru plimbări.
- Zgardă de forță sau cea strangulantă. Sunt destinate câinilor puternici și sunt recomandate să fie folosite doar la recomandarea și conform indicațiilor unui specialist, mai ales pentru dresaj. Acestea pot provoca răni câinilor dacă nu sunt utilizate corect, cu atenție și pentru rasa potrivită.
- Zgardă cu antiparazitare. Are rolul de a proteja câinele de purici și căpușe prin substanța pe care o are impregnată pe material. Aceasta trebuie să fie purtată zilnic, în afara momentelor când câinele este scos la plimbare și rezistă în general între 3 și 6 luni.
- Zgarda cu șocuri electrice. Nici acest model nu este unul care poate fi folosit oricum, de oricine, ci este mai bine să fie utilizat de un specialist. Scopul ei este dresajul complex, care presupune un grad ridicat de autonomie al câinelui (vânătoare, protecție).
- Zgărzile din metal: Sunt zgărzile care permit un nivel superior de siguranță, destinate în special câinilor de talie mare. În general, se recomandă achiziționarea unor zgărzi din oțel inoxidabil, mult mai rezistente în timp și cu proprietăți hipoalergenice pentru a proteja blana patrupezilor. Nu în cele din urmă, zgărzile din metal oferă o varietate largă de modele atractive, astfel că vă vor aduce nu doar siguranță sporită și rezistență pe termen lung, dar și un look deosebit pentru câinele dumneavoastră.
Dacă vrei să descoperi mai multe modele de zgardă și să alegi cea mai bună opțiune pentru câinele tău, magazinul online Haw Dog Shop te așteaptă cu o gamă variată de produse.
Ține cont de talia și rasa câinelui tău
Atașament:
Dincolo de utilitatea și modelul unei zgărzi, cel mai important criteriu pe care trebuie să îl ai în vedere este mărimea și rasa câinelui. Nu ai vrea să îl strângă și să îl frece în jurul gâtului, provocându-i răni, dar nici nu trebuie să fie prea largă.
Majoritatea modelelor existente în magazinele de animale sunt acum reglabile, însă dacă vrei să eviți orice risc, poți lua câteva măsurători. Cea mai simplă modalitate prin care poți face acest lucru este să îi măsori gâtul cu ajutorul unui centimetru sau rulete, dar cu mențiunea să lași spațiu de două degete între acestea și gât.
De asemenea, materialul este și el important pentru că unele prezintă mai multă rezistență pentru câinii mai puternici sau mai agitați. De exemplu, pentru câinii de talie medie sau mare sunt recomandate cele din nylon. Pentru câinii de talie mică, sunt potrivite modelele din material textil.