Am constatat cu bucurie că, la intrare în parcul Lunca Argeșului din Pitești, a apărut prima terasă, loc în care poți poposi și lua masa în aer liber, după ce copilul te-a alergat vreo câteva hectare de teren. Zumma se numește terasa și are, în partea din față-dreapta un bar, iar în partea lateral-stânga grătarele celor de la ,,Frăția ceaunelor” cu care, probabil, au încheiat o… frăție avantajoasă de ambele părți.

Lume la terasă, destulă, învăluită, când și când, de fumul grătarelor, funcție de viteza și direcția cu care bătea vântul. Să experimentăm, zic, ca să vedem dacă merită să repetăm experiența! Și am experimentat…

Ne-am așezat și am așteptat, cuminței, un chelner care să ne ia comanda, dar care nu mai apărea. Poate se face comanda direct la bar, ne-am spus, așa că am întrebat la bar, unde am aflat că cineva ne va lua comanda la masă. Ca atare, ne-am întors și am așteptat, gândind cu optimism că nimeni nu are cum să depășească recordul de așteptare după chelnerițele de odinioară de la Garden Pub.

Așa a fost. Nu foarte târziu (dar suficient de târziu încât să ne punem întrebarea dacă mai are sens să stăm) a sosit o domnișoară și la masa noastră pentru comanda de la bar. Dinspre grătare, o altă doamnă care învârtea la cărnuri, ne-a preluat comanda pe zona de food. ,,Doi mici!” zic eu. ,,Nu, patru!” – zice doamna, că așa e porția. ,,Patru să fie!”, zic, gândindu-mă că o fac sharring cu bărbatul, și mai pun și un piept de pui cu cartofi pentru copil.

În două minute, cărnurile erau pe masa noastră. Micii, cam vii, se zbăteau într-o caserolă de plastic, băltind pe un pat de muștar. Am mâncat așa, mai de pe exterior… Puiul, regulamentar, cartofii, la fel.

Comanda la bar a venit și ea, la un moment dat. Am mai solicitat o răcoritoare, dar, probabil, informația nu s-a mai procesat în capul aglomerat al chelneriței.

Mă uitam și la celelalte mese, servirea lăsa clar de dorit dar, la ce criză de muncitori este în toate domeniile, o să ajungem să zicem mersi dacă va mai avea cine să ne aducă farfuria la masă.

Surpriza a venit în momentul plății: ceaunele facturau mâncarea lor, în timp ce barul factura băutura, semn că vorbim de două business-uri cu aceeași locație, dar contabilități diferite.

Cât a costat să mănânci la terasa de la intrarea în Parcul Lunca Argeșului? 7,5 lei micul, dublu cât la Obor, în București! Alte 40 de lei au costat bucățica de pui și cartofii prăjiți. Un Haineken, sticlă mică, de 0,33 l, se vinde cu 11 lei, iar pe Aperol Spritz, pe care îl bei cu 15 lei la un restaurant de fițe din Băneasa sau 18 lei la bistro-uri de mare angajament din București, costă… 23 de lei. Doar îl bei în fum de ceaun, nu oricum!

Una peste alta, o experiență pe care nu văd de ce aș repeta-o.