Între 20-22 mai, iubitorii de rock și de motoare sunt așteptați la Corbeni, la Poienari Archangels Fest 2022.
Organizat anul acesta la baza Transfăgărășanului, festivalul e gata să transforme Valea Argeșului în Valea Rock-ului printr-un concert cu invitați de seamă.
Tocmai de aceea, conferința de presă a Consiliului Județean Argeș a fost organizată astăzi, la Corbeni. Conferința a fost susținută de vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu, primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, și reprezentanții Asociației Archangels MC România, Andrei Grigore și Cosmin Sârbu.
În cadrul “Poienari Archangels Fest”, aflat la ediția a II-a, Consiliul Județean Argeș și Primăria Corbeni sunt parteneri.
“Este prima conferință pe care C.J. Argeș o organizează la Corbeni. Am promis că vom ieși mai des în teritoriu cu astfel de evenimente. “Poienari Archangels Fest” este un eveniment care va deveni cu siguranță o emblemă a județului, a Consiliului Județean Argeș, pentru că, așa cum am spus încă de la prima ediție, ne-am propus să susținem evenimente care să devină branduri la nivel județean. Noi susținem astfel de evenimente care promovează frumusețea județului Argeș, zonele noastre turistice superbe, pe cei care activează în turism. De altfel, pe cei care doresc să vină la acest festival îi sfătuiesc să caute de acum cazare pentru că locurile sunt aproape toate ocupate în zonă” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.
“Consiliul Județean Argeș sprijină astfel de inițiative, astfel de parteneriate între Consiliul Județean și UAT – uri, în acest caz cu Primărie Corbeni. Consiliul susține aceste parteneriate și pe partea infrastructură. După cum știți, acum avem un parteneriat cu Primăria Căteasca pentru asfaltarea unui drum. Sunt benefice astfel de asocieri atât pentru comunitatea locală, cât și pentru Consiliul Județean Argeș” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte CJ Argeș.
“În 2019 apărea primul festival de acest gen, sub un alt nume, organizat împreună cu Primăria Topoloveni, Archangels Motor Fest Topoloveni, cu sprijinul domnului primar Boțârcă, care este și motociclist, și care este tot timpul pe motocicletă alături de noi. Din 2021 proiectul s-a extins și la Corbeni și a devenit “Poienari Archangels Fest”. Cele două evenimente, de la Topoloveni și Corbeni atrag mii de persoane și sute de motocicliști, care vin din toată țara. Sunt două evenimente care au fost organizate și în perioada pandemiei, ce-i drept cu respectarea restricțiilor impuse atunci. În ceea ce privește locația pe aplicațiile de hărți trebuie căutat “Poienari Archangels Fest”, este în spatele Primăriei. Iubitorilor de rock și de motoare nu le vor lipsi nici berea rece, mâncărurile haiducești sau licorile archangelilor.” – Andrei Grigore, Asociația Archangels MC România.
”Mulțumesc Consiliului Județean Argeș că a venit ca și parter în organizarea acestui eveniment. Doresc tuturor succes în organizare și nu ne vom lăsa până nu aducem cât mai multă lume” – Gheorghiță Boțârcă, primarul orașului Topoloveni, membru de onoare al asociației Archangels MC România, motociclist cu ștate vechi.
“Este o onoare pentru noi ca prima astfel de conferință de presă a C.J. Argeș să fie organizată în localitatea noastră. Am promis și mi-am dorit un astfel de eveniment în comuna noastră. Să nu uităm că zona de nord a Argeșului este o zonă turistică și are nevoie de astfel de evenimente. În Corbeni sunt peste 35 de pensiuni, iar în toată Valea Argeșului peste 100 de pensiuni. Mă bucur că vin nume mari la Corbeni, artiști iubiți, doriți de foarte mulți oameni” – Nicolae Dinică, primar Corbeni.
Program festival:
VINERI 20 mai:
# Concerte, începând cu ora 18:00:
- Masterpiece (tribute Metallica)
- My Queen by Dan Helciug (tribute Queen)
- The RO/CK (tribute AC/DC)
- Speak Floyd (tribute Pink Floyd)
SÂMBĂTĂ 21 mai:
- Ora 13:00: înscriere concursuri
- Ora 15:00: PARADĂ MOTO Transfăgărășan (Corbeni-Cetatea Poenari/ retur)
- Ora 16:00: Concursuri cu premii
- Concerte, începând cu ora 18:00: Vlad Bilous, Sons of Evil, Fără Vise, ANTON, TROOPER, CARGO.