Primăria Municipiului Pitești, prin serviciile de deszăpezire ale SC Salpitflor Green SA și ale Administrației Domeniului Public, a acționat în flux continuu începând din data de 25 februarie cu toate utilajele disponibile și folosind cantități record de antiderapant.
Urmare a intervențiilor, în acest moment arterele principale din municipiu sunt complet curățate reușindu-se intervenția eficientă și în zone limitrofe precum Platou Prundu, Bănănăi, Prundu Mic, Tudor Vladimirescu, Lânăriei, Basarabiei, Tancodrom, Războieni, Platou Găvana (Grigorești, Balotești, Zamfirești, etc.), Tarlaua 22. Pentru asigurarea eficientă a deszăpezirii, s-a acționat cu 435,5 tone antiderapant în data de 25 februarie, în data de 26 februarie s-au folosit 537,5 tone, în 27 februarie s-au folosit 539 tone, iar în 28 februarie, s-au folosit 209 tone. Fiecare dintre mașinile cu care s-a intervenit are, în medie, circa 260 km rulați /zi pe arterele din întreg municipiul Pitești.
Din cauza avertizărilor meteo de ger care sunt încă în vigoare, pe arterele din municipiul Pitești se circulă în condiții de iarnă, de aceea rugăm participanții la trafic, șoferi sau pietoni, să circule preventiv.
Orice problemă referitoare la deszăpezire în oraşul Pitești poate fi semnalată la dispeceratul non-stop (număr de telefon: 0248/210.814).