1,5K
Emotii mari pentru presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu. Pe 18 aprilie, judecatorii Curtii Supeme vor da verdictul final in procesul in care este acuzat de luare de mita si fraude cu fonduri europene. Doua instante inferioare din Capitala, Tribunalul si Curtea de Apel, au stabilit ca Nicolescu este vinovat. Pe 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe presedintele CJ Arges la 3 ani si 4 luni de inchisoare cu executare. Dosarul sau este pe rolul instantelor din 2009
Probabilitatea ca Nicolescu, la cei aproape 70 de ani, sa faca inchisoare cu executare este foarte mare, mai ales de cand trendul in justitie este de a oferi lectii de buna purtare intregii clase politice. Numai daca privim la ultima condamnare a lui Adrian Nastase sau la cea a lui Gigi Becali vom constata ca judecatorii nu sunt deloc zgarciti cu anii de inchisoare cu executare, inchisoarea cu suspendare fiind deja un lux la care viseaza multi dintre cei care fac subiectul dosarelor de coruptie.
Emotii are nu doar Constantin Nicolescu, caci in acelasi dosar au mai fost condamnati, tot la 3 ani si 4 luni de inchisoare cu executare, Gheorghe Nicut (fostul primar al orasului Curtea de Arges), Ion Stefan (primarul comunei Budeasa), Ioan Calin Andrei (primarul orasului Campulung) si Grigore Dobre (actionarul majoritar al societatii Zeus). De asemenea, afaceristul Cornel Penescu, functionari din CJ si angajati ai firmei Zeus au primit condamnari cu suspendare.
Playlist-ul DNA
Playlist-ul DNA este extrem de incarcat in acest an la capitolul presedinti de consilii judetene, la acest moment fiind instrumentate dosare grele.
Presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu (PSD), este trimis in judecata in dosarul "Retrocedarilor ilegale de pe Litoral", alaturi de primarul Radu Mazare si alte 35 de persoane. El mai este cercetat de DNA pentru atribuirea ilegala a unor contracte publice in valoare de 5 milioane de euro.
Presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan (PSD), se judeca de 1.700 de zile in dosarul "Caprioara". Procurorii DNA l-au acuzat ca ar fi folosit ilegal fondurile CJ pentru achizitia unui complex turistic si pentru diferite actiuni de protocol. Dosarul a fost mutat in repetate randuri de la o instanta la alta. Acum este in faza de fond, la Judecatoria Cluj-Napoca.
Presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), a fost trimis in judecata alaturi de miliardarul Ioan Niculae in dosarul "Mita la PSD". Cei doi au fost achitati de Judecatoria Sectorului 1, dar procurorii au facut recurs.
Presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa (PSD), este cercetat de procurorii DNA, alaturi de mai multi subordonati, pentru atribuirea ilegala a unor contracte finantate din fonduri locale si europene. Ancheta a fost demarata la sfarsitul anului trecut.
Presedintele CJ Botosani, Florin Turcanu (PNL), a fost trimis in judecata de procurorii DNA in ianuarie 2011, pentru fals intelectual si uz de fals. Dosarul a fost la Curtea Suprema, iar acum este la Judecatoria Botosani.
Presedintele CJ Harghita, Borboly Csaba (UDMR), a fost trimis in judecata in septembrie 2013, de procurorii DNA, alaturi de alte 12 persoane. Dosarul sau este in faza de fond, la Curtea de Apel Targu-Mures.
Presedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea (PNL), este cercetat de procurorii din Parchetul General pentru conflict de interese din vremea cand era deputat. Procesul sau este la Curtea Suprema.