Structura Teritoriala pentru Probleme Speciale Arges (fostul Oficiu pentru Mobilizarea Economiei si Apararea Teritoriului) a verificat recent 307 agenti economici din judet pentru a se vedea pe ce bunuri se poate baza in caz de necesitate. Vorbim de situatii in care se declanseaza un razboi sau cand apar calamitati naturale si este nevoie de interventii speciale.
In urma verificarilor s-a constatat ca la agentii economici care sunt in vizor si care fac parte din planul de actiune la nivel judetean exista circa 8.000 de bunuri rechizitionabile.
Este vorba de bunuri incepand de la masini si utilaje pana la alimente, haine si alte accesorii necesare in situatii de urgenta.
Perioric, Structura Teritoriala pentru Probleme Speciale organizeaza instruiri cu agentii economici si alte institutii publice, pentru a se sti cum sa se actioneze daca este cazul.
De asemenea, catre toate primariile din judet a fost transmis un „Ghid privind procedura de acordare a avizului pentru incadrarea obiectului concesiunii in infrastructura sistemului national de aparare”.