După ce doi polițiști au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, în cazul bătrânului decedat în Autogara Pitești în timpul unei încercări brutale de imobilizare, procurorii au reținut și un jandarm în această speță.
Jandarmul va fi adus joi în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Acest dosar a fost preluat de la Parchetul Argeș de procurorii Tribunalului Militar București.
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București.
Vă reamintim că șeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, medicul Dan Manu, a declarat că bărbatul decedat în urma intervenţiei poliţiştilor a murit prin asfixiere, moartea lui fiind una violentă. De asemenea, în urma probelor de laborator a rezultat că acesta avea o alcoolemie de peste 2/1000.
„Autopsia a fost făcută în cursul dimineţii de astăzi în baza ordonanţei dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. În urma autopsiei, cu toate procedurile macroscopice, am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism. Cauza imediată de deces a fost asfixiere mecanică, iar ce a cauzat asfixierea mecanică, a fost comprimarea părţilor moi şi a toracelui. Sunt prelevate probe biologice. Ce pot să vă mai spun, laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste doi la mie”, a declarat medicul Dan Manu, duminică, într-o conferinţă de presă.
Joi se va judeca la Curtea de Apel contestația la hotărârea Tribunalului Argeș de arest preventiv pentru cei doi polițiști.