Seară de teatru-lectură marți, la… ,,Librărie, mon cher!" (strada Sfânta Vineri, nr. 27 bis!). Mirela Cioaba, Dan Ivanesei și Matei Varodi au intrat în pielea personajelor lui Tudor Mazilu, în piesele ,,Inundația" și ,,Pălăria de pe noptieră". Superb text, minunată interpretarea! Parcă m-aș fi teleportat instant în copilărie, atunci când așteptam cu sufletul la gură teatrul radiofonic. Ceea ce de ceva ani se întâmplă la ceainăria cu pricina chiar este de domeniul miracolului. Insule cu oameni frumoși care fac lucruri pentru suflet aproape că nu mai există. Cel puțin nu în orășelul nostru blazat… Că ce voiam să vă spun? Că… la mulți ani, Dan Ivănesei!
Chiar ieri a făcut 67, vârstă pe care o duce ca și cum ar purta în spate un fulg de porumbel: mergând drept, nonșalant ca un adolescent rebel, cu același zâmbet sfios, timid, dublat de o modestie nedisimulată, pe care rar o întâlnesc la confrații mei, cormoranii. În dar de ziua sa a primit un tort din partea ceainăriei, o interpretare de excepție, la pian, din partea Dariei, iar avocatul Florentin Sorescu i-a înmânat însăși gongul cu care anunță începutul fiecărei piese (cică a mai achiziționat două de pe piața neagră a gongurilor!). Mai timidă decând dumnealui (ha, ha, cine-ar i crezut!), mi-am luat inima-n dinți să-i propun un interviu. Bine, n-a fost chiar așa… M-am înhăitat cu avocatul Sorescu și i-am propus să-l luăm la întrebări la dublu, căci dumnealui este mult mai în pâine, fiind, cum s-ar spune, de-al casei. A ieșit un fel de vorbă la un pahar, la care vă invit în cele ce urmează.
Precizări tehnice: D.I. = Dan Ivănesei; I.B. = subsemnata, Iulia Bădulescu, iar S.F. = Sorescu Florentin (firește, pentru reciprocitate ar fi trebuit un F.S., adică prenumele înaintea numelui, dar S.F., trebuie să recunoașteți, are o altă… rezonanță!).
,,Nu mi-am dorit niciodată să joc un rol anume"
I.B.: Cine este și cum este Dan Ivănesei, la 67?
D.I.: Este același ca la 20 de ani, dar un pic mai bătrân decât la 27… Tot suflet de copil am…
SPAȚIU PUBLICITAR
I.B.: Se spune că… Jeana nu e moartă, Jeana se transformă… Dincolo de spiritul veșnic tânăr, ce anume s-a transformat, s-a schimbat în dumneavoastră?
D.I.: Cred că am devenit puțin mai înțelept…
I.B.: La ce folosește treaba asta?
D.I.: Chiar așa! Ei, da, înțelegi viața altfel… Cinstit să fiu, vorbeam și cu Mirela, soția mea, că aș vrea să trăiesc mai până la 150 de ani pentru că sunt curios să văd ce se mai întâmplă!
Nerăbdător ca orice avocat, domnu' Sorescu se lansează în dialog:
S.F.: Ce a însemnat și ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră?
D.I: Cred că viață…
S.F.: Cum ați perceput toată povestea asta, cum intrați, spre exemplu, într-un rol?
D.I.: Aici e puțin mai complicat… Mulți spun că trebuie să aduci personajul la tine. Eu cred că tu trebuie să te duci spre el, să-l înțelegi…
S.F.: Spre ce personaj v-ați duce?
D.I.: Nu mi-am dorit niciodată să joc un rol anume. Eu am fost tot timpul curios să văd în ce mă distribuie cutare sau cutare regizor…
I.B.: Ați luat fiecare rol în parte ca pe o provocare…
D.I.: Exact!
I.B.: Nu v-ați dorit să fiți Hamletul vieții…
D.I.: Toți vor să fie Hamlet!
I.B.: Dar de ce toți se bat pe rolul ăsta când sunt atâtea personaje cel puțin la fel de generoase și provocatoare pentru un actor?
D.I.: Ei, am făcut și eu în Institut o scenă, în anul III, cu mama… Shakespeare e Shakespeare, Hamlet e Hamlet, îmi place foarte mult, trebuie să recunosc. Îmi amintesc că primul spectacol pe care l-am văzut a fost la nouă ani, la Timișoara, pus de Dan Nasta, cu Gilda Marinescu – Ofelia, Vasile Cosma – regele ș.a.m.d. Spectacolul începea la 8 seara și se termina la 12.00. Pe vremea aceea, elevii nu prea aveau voie să meargă singuri la teatru, dar maică-mea era actriță la teatrul de păpuși la vremea aceea și mergeam. Cred că l-am văzut de cinci-șase-zece ori…
I.B.: De mic v-a plăcut lumea aceasta a teatrului…
D.I.: Am crescut cu teatrul. Mama era la ,,Păpuși", mă duceam și eu pe acolo, mai plecam și prin deplasări cu ea…
I.B.: Și ați știut că acolo vreți să rămâneți…
D.I.: Nu știu dacă am știut, dar la 18 ani am decis că asta ar trebui să fac…
I.B.: Ați să fiți muritor de foame și să trăiți din idealuri…
D.I.: Exact, exact…
S.F.: Ați mai fost la teatrul de păpuși?
D.I.: Am și jucat cât am fost aici, în Ivan Turbincă, pe vremea în care Bănică era director. Mi-a propus rolul lui Dumnezeu și am acceptat imediat. În definitiv, e o chestie foarte plăcută.
,,Este o bucurie să joc cu soția mea"
S.F.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră serile de teatru-lectură de la Ceainărie?
D.I.: Aici este altceva, e ceva special… La început am fost sceptic, recunosc, după care mi-am dat seama că este o chestie superbă. Bine, și la teatru este, că tot o conexiune cu publicul realizezi, dar aici este altceva! E o atmosferă nemaipomenită!
S.F.: Cum este să jucați cu soția dumneavoastră, cu Mirela Cioabă?
D.I.: Cumplit! Altfel… e o bucurie, am jucat de multe ori. Adevărul este că mă înțeleg foarte bine cu ea.
I.B.: De cât timp sunteți împreună?
D.I.: De aproape 20 de ani
I.B.: Cum de rezistați, cum vă suportați, asta apropo de piesa pe care ați interpretat-o în seara asta?
D.I.: Ne supotăm, că n-avem ce să facem! Dacă am ales să fim împreună… E și o actriță excelentă, deci e mult mai ușor… La început nu aveam gânduri de căsătorie niciunul, dar după un timp… nu știu dacă ea a zis sau dacă eu am zis… am decis să facem pasul. Și bine am făcut!
S.F.: Unde vă simțiți cel mai acasă?
D.I.: Acasă. La Drăganu. Amândurora ne este cel mai bine acolo. Avem acolo o căsuță… Ai mereu câte ceva de făcut, nu e loc de plictiseală. La bloc, după două-trei zile, nu știm cum să facem să fugim din oraș.
,,Pentru bărbați, pentru boșorogi ca tine, există roluri, dar pentru babe ca mine, nu există!"
I.B.: Eterna întrebare: cum era înainte?
D.I.: Pentru noi, actorii, și atunci a fost bine. Bun, nu puteai juca orice…. Căutam să băgăm câte o șopârlă… Era o treabă de frondă…
S.F.: Și acum ce s-a întâmplat cu șopârlele?
D.I.: Ei, acum au devenit crocodili, alogatori…
I.B.: …și stau în fruntea bucatelor…
D.I.: Ei, da… Atunci era mai greu, pentru că, spre exemplu, iarna nu aveai căldură, înghețai în deplasări, săli neîncălzite, se mai oprea și lumina… A compensat faptul că am și avut niște colegi nemaipomeniți unde am fost repartizat și, mai apoi, aici, la Pitești.
I.B.: Valoric vorbind, v-ați bucurat de o altfel de generație de actori…
D.I.: Ei, nu vreau să spun asta…
S.F.: Chiar așa, cum vi se pare noua generație din teatru?
D.I.: Cei de aici, pe care îi cunosc, sunt foarte buni! Chiar mi-au plăcut în noile spectacole! Trebuie să vină oameni buni de la spate și vin. Colegii mei chiar făceau bășcălie de mine, spunea că sunt junior, că sunt speranța teatrului atunci când le spuneam că e nevoie de oameni tineri. Și uite că au venit. M-am întâlnit cu o colegă când a fost sărbătoarea asta de 70 de ani, nu o să-i dau numele, și zice: ,,Băi, Dane, tu ai noroc!". ,,De ce?", întreb. ,,Pentru că pentru bărbați, pentru boșorogi ca tine, există roluri, dar pentru babe ca mine nu există, că nu se prea scriu!
I.B.: Aviz dramaturgilor, scrieți roluri pentru babe talentate, că cerere există!
S.F.: Întotdeauna, cei care scriu teatru sunt boșorogi și e normal să-și facă partea! Care este dramaturgul român care vă place cel mai mult?
D.I.: Ei, o să spun Caragiale, normal!
S.F.: Aveți un personaj preferat?
D.I.: Cam toate! L-am jucat pe Tipătescu, pe ,,catindat", l-am jucat pe jupân Dumitrache, am jucat în schițe…
S.F.: Cetățeanul turmentat l-ați jucat?
D.I.: Nu…
S.F.: Cred că vi s-ar potrivi…
D.I.: Acum, la bătrânețe, cred că da.
S.F.: Cum l-ați văzut pe Iona? (n.r. personajul principal din piesa de teatru ,,Arca lui Iona", scrisă de Florentin Sorescu)
D.I.: E foarte frumos ce e în piesa aceea…
I.B.: Face ce face și să dă mare! Ca orice viitor boșorog…
D.I.: Păi sigur! Adevărul este că mi-a plăcut, iar spectacolul a fost foarte bun.
,,Nu mi-am dorit niciodată să fiu director"
I.B.: Au avut loc schimbări la Teatrul Davila, schimbări discutabile, primite bine de unii, mai puțin bine de alții… Cum le vedeți dumneavoastră?
D.I.: Aici nu pot să răspund pentru că sunt pensionar de doi ani!
I.B.: Ha, v-ați scos!
S.F.: Lăsați, că fugiți de întrebare! Dacă sunteți pensionar nu înseamnă că nu puteți avea un punct de vedere… Măcar ca pensionarii, așa…
D.I.: Dar nu mă interesează… Dar așa, ca pensionarii, remarc faptul că teatrul a luat-o pe un drum bun.
I.B.: Dar de nominalizat la acel eveniment cu ,,Davila – 70 de ani" ați fi nominalizat-o pe Luminița Borta, nu?
D.I.: Categoric, da. Nici nu știu ce s-a întâmplat acolo, nu am apucat să vorbesc cu ea…
I.B.: Probabil o scăpare…
D.I.: Probabil, chiar nu știu…
I.B.: Sunt ambiții, orgolii?
D.I.: Poate că da, dar una-i una, alta-i alta, nu trebuie confundate.
I.B.: Nu v-ați dorit niciodată să fiți director? Nu ați avut ambiții de gen?
D.I.: Nu, nu!
S.F.: Nici sufleor?
D.I.: Nu!
I.B.: Nu ați suflat niciodată? Că pe vremurile de dinainte se mai sufla…
D.I.: Eu, nu…
I.B.: Poate colegi de-ai dumneavoastră.
D.I.: Probabil, nu m-a interesat niciodată acest aspect. M-am gândit că dacă mă duc la CNSAS, poate citesc cine știe ce și îmi pare rău.
S.F.: M-am gândit și eu să mă duc, dar nu am făcut-o. Mi-a fost teamă să nu am surpriza să aflu că tocmai eu am fost sufleorul!
D.I.: Am avut surpriza prin clasa a XII-a. Au venit doi tovarăși în costume de piele: ,,Știți că noi…". ,,Da…" – le-am răspuns. ,,Și am vrea…". ,,Da…". ,,Aveți ceva împotrivă?". ,,Nu…". ,,Bine, atunci după-amiază, la ora cutare, ne vedem în față la Palatul Pionierilor, dar să nu spuneți la părinți, la nimeni!". ,,Nu, tovarășu', cum așa?". M-am dus acasă și i-am spus direct mamei că ăia doi voiau să mă facă informator. M-au așteptat degeaba. Oricum, de atunci nu am mai avut nicio treabă. Mergeam în uniformă, cu matricolă, și la Biserică, de Înviere, și la spectacole, la concerte, tot așa, de frondă… Dar nu s-a luat nimeni de noi, nu ne-a zis nimeni, nimic….
Pentru că îl ardea buza, domnul avocat se retrage la o țigară. Sperăm noi că nu a patra sau a cincea, pentru că promisese să fumeze doar trei pe zi. Asta după ce promisese că doar una, dar o întorsese ca la Ploiești: ,,Zisesem una, dar una de foi! Așa, fumez trei, dar sunt slabe!" Îhî…
I.B.: Erați un rebel…
D.I.: Da, da…
I.B.: Și purtați pleată…
D.I.: Cum să nu, și barbă…
I.B.: Și ascultați Pink Floyd…
D.I.: …și The Animals, și Deep Purple, Janis Joplin…
I.B.: Și acum ascultați?
D.I.: …tot aceiași… Eu îmi văd tot de-ale mele…
I.B.: La ce vă uitați când vă uitați la televizor?
D.I.: Mă uit și la ,,clănțăi", cum le spune Mirela, adică la știri, nu trebuie să spunem postul…
I.B.: Nu e necesar, clănțăi sunt peste tot…
D.I. …și mă mai uit la filme. Mai nou am descoperit Epic Drama, au niște seriale nemaipomenite.
I.B.: Apropo de… clănțăi, v-a luat flama politichiei?
D.I.: Clar! Eu sunt împotriva a ceea ce se întâmplă nu doar de astăzi, ci de mulți ani.
I.B.: Mai jos de atât se poate?
D.I.: Oh, da! Dacă vor continua în ritmul acesta jalnic, veți vedea că se poate. Te apucă și lehamitea când vezi că noi vorbim, câinii latră, caravana trece… Eu am fost întotdeauna în Opoziție. După Revoluție m-am înscris în PNL, după care… mi-am dat seama că nu pot intra în politică. Firește că nu am votat niciodată cu PSD, am votat doar cu liberalii. Altfel, sunt scârbit.
I.B.: Care-i ieșirea?
D.I.: Să meargă lumea la vot. Nu poți admnite ca lucrurile să meargă în ritmul ăsta!
I.B.: 67 de ani… Ce vă doriți la 67?
D.I.: Cum vă spuneam… să ajung la 150 și să văd o altă Românie, una normală.
Despre actorul Dan Ivănesei
După terminarea liceului din Timișoara, tânărul Dan Ivănesei și-a încercat norocul la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Chiar dacă au fost 22 de candidați pe un loc, a reușit să devină student. După terminarea facultății, în anul 1976, a fost repartizat la Teatrul din Reșița, unde a stat patru ani. În primăvara anului 1981, după ce a făcut armata timp de patru luni, a venit la Pitești, la Teatrul „Alexandru Davila”, de unde n-a mai plecat de pe statul de plată decât o dată cu pensia.
