4,7K
In perioada 31 martie – 3 aprilie 2011, la Bucuresti, se desfasoara cea de XV-a editie a Targului de turism. Pentru prima oara in istoria acestei ample manifestari, municipiul Campulung are un stand propriu in care isi prezinta oferta turistica, gratie unui program cu finantare externa derulat de catre primaria municipiului prin care se urmareste promovarea activitatilor de marketing si a produselor specifice din Muscel.
Pentru a asigura mai multa atractivitate standului, s-a apelat la prezenta a catorva binecunoscute vedete, cum ar fi Monica Iagar, fosta campioana mondiala la atletism, si Ovidiu Lipan-Tandarica, membru al trupei rock Phoenix. De altfel, cei doi sunt vechi prieteni ai municipiului din nordul Argesului, ei fiind prezenti si la alte manifestari derulate la Campulung sau la Bucuresti. Insa elementul de noutate absoluta il reprezinta faptul ca, pentru prezentarea frumosului port popular muscelean, s-a apelat la Adelina Pestritu, cea care s-a facut cunoscuta prin episoadele picante de la televiziune care i-au dezvaluit tumultuoasa-i viata amoroasa si prin pictorialele din Playboy.
Adelina Pestritu este originara din Campulung, unde a absolvit Scoala generala nr.1 si Colegiul Dinicu Golescu, si ar fi luat chiar si bacalaureatul daca nu ar fi picat proba scrisa la Limba si literatura romana!