Nu este nevoie de un prilej sau de o zi specială pentru a face un bine semenilor aflați în nevoie – este deviza ALDE Argeș, care își concentrează periodic atenția asupra acțiunilor cu caracter umanitar.
Duminică, organizația ALDE Mioveni a întins o mână de ajutor către opt familii cu posibilități modeste. Președintele Cristi Toma a coordonat strângerea unor ajutoare consistente, constând în alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte. I-a avut alături pe tinerii și doamnele din organizație, care au distribuit pachetele și au împărtășit alături de beneficiari bucuria unei fapte bune. Ajutoarele au fost extrem de bine primite, cu atât mai mult cu cât vorbim de familii numeroase, pentru care orice ajutor e binevenit.
,,Dincolo de faptul că ne-am dorit să venim cu un sprijin concret pentru familiile mai necăjite, într-o perioadă în care cheltuielile sunt mai mari decât în restul anului, ne-am propus, ca și organizație, să demonstrăm ce înseamnă puterea comunității; ce înseamnă să îți pese de cel de lângă tine și cum, prin lucruri nu neapărat foarte mari sau costisitoare, îi poți influența într-un mod fericit viața. Puțin de la mai mulți înseamnă foarte mult pentru bună parte dintre cei pe lângă care, de multe ori, trecem nepăsători." a declarat Cristi Toma, președinte ALDE Mioveni.