În țara în care cetățenilor li s-a făcut lehamite de clasa politică până peste cap, mii de oameni au stat cu sufletul la gură pentru o singură candidatură – cea a independentului Valeriu-Ciolan Nicolae. Chiar dacă a candidat în București, oameni din întreaga țară, ba chiar și din Diaspora, s-au adunat pe Grupul Nutotei și, like de la like, share de la share, idee de la idee, recomandare de la recomandare, au contribuit la o campanie electorală unică în România. Spuneți-mi voi un candidat pentru care vreodată oameni care nu s-au cunoscut niciodată au stat până în zori de zi ca să identifice anomalii în procesele verbale ale secțiilor de vot!
Asta au făcut și noaptea trecută, până spre dimineață, căci doar 17 voturi îl mai despart pe Valeriu Nicolae de un mandat de deputat! 17 voturi era situația de joi după ce, în urma contestațiilor, mai fuseseră recuperate voturi din secții unde acestea s-au anulat în mod eronat sau au fost atribuite altor candidați. Asta i-a determinat pe voluntari să mai facă încă un tur de forță și să verifice fiecare proces verbal în parte, convinși fiind că, în mod real, Valeriu Nicolae a câștigat alegerile și că o renumărare a voturilor în secțiile care ridică semne de întrebare o să le valideze convingerea.
Chiar dacă Biroul Electoral Central nu este foarte darnic în a admite contestații, miile de voluntari stau acum cu ochii pe decizia judecătorilor. De ce? Simplu! Pentru că aici nu vorbim despre victoria unui om, ci despre victoria unui principiu: acela că poți câștiga chiar și din postura de independent, fără să plătești televiziuni sau să bagi bani în Facebook. Poți câștiga prin puterea exemplului și inspirându-i pe ceilalți. În astfel de momente de… AUR pentru România, un Valeriu Nicolae în Parlament ar fi nu doar o premieră, ci un restart valoric necesar.
Chiar în aceste momente se scrie ,,o frumoasă poveste despre democrație", cum bine sublinia unul dintre susținătorii lui Valeriu Nicolae.
,,Băi, eu sunt fericit. Nu cred că este clară chestia asta și am zis să vă zic. Fericirea mea funcționează bine și cu frustrarea cu un sistem electoral care șchioapătă și cu faptul că iarăși o să avem un parlament plin de impostori și că televiziunile s-au trezit abia acum să ne bage în seamă, căci banii mafioților care sponsorizează partidele vechi nu au miros.
Sunt fericit, chiar dacă se dovedește că nu am intrat în Parlament. În fapt, viața mea ar fi mult mai simplă fără Parlament. Dar experiența campaniei noastre i-aș dori-o oricui dintre cei pe care îi iubesc sau admir. Să știi că Mădă, Mihai, Anca, Bogdan, Lucian, Alina, Andreea, Diana, Gabi, Doru, Iuliana, Bogdana și încă vreo zece alții, oameni care nu au ce să obțină de pe urma faptului că eu aș câștiga, erau treji pe la trei noaptea rezolvând probleme de IT, verificând voturile de pe fiecare listă, e o treabă care mie mi-a făcut pielea de găină. Să fi lucrat cu câteva zeci bune, dacă nu peste o sută de voluntari într-o campanie în care la început nimeni nu a crezut și să ajungem aici este o minune de experiență. Să putem să demonstrăm că într-adevăr fiecare vot contează și că se poate să câștigi fără Voiculescu, Ghiță sau Gușe, cu o campanie de grassroots cinstită și cu zero donații, e mai mult decât am sperat că vom putea face. Să-l faci de râsul lumii pe Gabriel Oprea și Realitatea TV câștigând de peste 22 de ori mai multe voturi și să fii contribuit la faptul că PMP și ProRomânia nu sunt în Parlament e aproape la fel de fain ca victoria lui Michael Jordan din 1996.
Deci sunt fericit. Și de ziua mea, fac 50 de ani azi, ca în fiecare an, voi dona pentru jurnalism cinstit. Puteți să o faceți și dvs. Favoritele mele sunt Recorder, De la zero și RiseProject. Ei pot face diferența între un stat capturat și un stat funcțional." este mesajul transmis de Valeriu Nicolae.
Și totuși, cine este Valeriu Nicolae? Dacă nu ai aflat încă, aruncă un ochi și… AICI!