Curtea Constituţională a României a admis sesizarea formulată de Guvern şi susţinută în faţa judecătorilor CCR de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Curtea Constituțională a României a admis sesizarea Guvernului privind decizia de nerevocare din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, de către președintele Klaus Iohannis. Sesizarea a fost susținută în fața judecătorilor CCR chiar de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, cel care a și început procedurile și a trimis către președinte solicitarea de revocare.
Vicepreședintele ADLE Andrei Gerea susține că declarația președintelui CCR Valer Dorneanu, conform căruia „Laura Codruța Kovesi ar fi trebuit revocată de președinte” arată cât se poate de clar că președintele și-a depășit atribuțiunile constituționale, el neavând nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul justiţiei care are astfel de competenţe, stabilite atât la nivel constituţional cât şi la nivel infraconstituţional, așa cum a arătat și ministrul Tudorel Toader. Acum, rămâne ca ministrul să stabilească care sunt procedurile pentru ca solicitarea de revocare a șefei DNA să se concretizeze.
"Decizia de astăzi a Curții Constituționale este evidentă: Klaus Iohannis trebuia să o revoce pe Laura Codruța Kovesi în conformitate cu solicitarea făcută de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Încă o dată, și acum avem o dovadă scrisă, constatăm că președintele și-a încălcat atribuțiile constituționale. De data aceasta, pentru că este o speță specială, sunt doar două variante: Klaus Iohannis a încercat să se erijeze în jupân, așa cum o făcea înainte Traian Băsescu, dar fără să înțeleagă prea bine Constituția României al cărui garant ar trebui să fie. Sau, a doua variantă, Klaus Iohannis chiar este un protector al celor care reprezintă acest sistem plastic denumit statul paralel, pentru că îi asigură lui liniștea, chiar dacă asta presupune acoperirea și perpetuarea unor grave deficiențe în stadiul de cercetare al actului juridic și încălcări ale Constituției și ale drepturilor și libertăților cetățenilor", a precizat chestorul Camerei Deputaților, Andrei Gerea.