În ședința de miercuri a fost prezentat proiectul pentru noul Cod Fiscal, care va intra în dezbatere parlamentară și, după adoptare, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Principalele obiective ale acestui Cod Fiscal sunt stimularea productivității, a mediului de afaceri și a consumului, elemente cu o pondere vitală în creșterea economică sustenabilă.
Ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, vicepreședintele PLR Andrei Gerea, a apreciat că "principalul obiectiv este relansarea economiei. Acesta va fi atins inclusiv prin stimularea consumului prin diminuarea cotei de TVA de la 24% la 20%. O altă măsură de factură liberală este reprezentată de reducerea costului cu forţa de muncă, prin reducerea contribuţiilor sociale de la 10 puncte procentuale la 7,5 puncte procentuale.
Sunt măsuri esenţiale pentru relansarea economică, iar impactul este nu numai unul legat de stimulare a consumului, ci de stimulare a economiei româneşti, de atragerea de investiţii româneşti şi străine.
De asemenea, sunt introduse măsuri pentru a veni în sprijinul IMM-urilor. Astfel, de la 1 ianuarie 2016, microîntreprinderile care au peste doi salariaţi vor plăti un impozit de 1%, iar cei care au un angajat vor plăti 3%. Cele care nu au niciun angajat vor plăti 3% plus 1530 lei trimestrial, sumă care reprezintă contribuţia pentru un salariat. Din 2016 vom elimina impozitul pe dividende. În România sunt 498.583 de IMM-uri, dintre care 56% nu au niciun angajat. Prin măsurile luate, prin reducerea costului cu forța de muncă, stimulăm aceste întreprinderi să angajaze.
Noul Cod fiscal arată cât de utilă este prezenţa liberalilor în guvern. Este pentru prima dată de la guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu când TVA și cota unică de impozitare vor fi reduse. Arată de ce am dorit ca structura liberală să fie menținută nealterată prin naștearea PLR și care este rolul nostru în actul guvernării. Dacă în 2013 și 2014 au fost luate mai multe măsuri sociale, deși nu trebuie uitate nici măsurile liberale precum neimpozitarea profitului reinvestit sau reducerea contribuției la asigurările sociale, 2015 și 2016 vor fi anii măsurilor de dreapta care au darul să asigure o economie sănătoasă și un nivel înalt al creșterii economice. În final, o economie puternică se traduce prin bunăstare în rândul tuturor cetățenilor", a afirmat ministrul Andrei Gerea, vicepreședinte PLR.