Daca Pinocchio, sau baronul Münchausen, cele mai mincinoase personaje de basm inventate vreodata, ne-au amuzat copilaria cu fanteziile lor incredibile, mitomana echipa Basescu-Boc nu isi gaseste vreun echivalent, nici in istorie – au intrecut si raportarile fantastice din perioada comunista -, dar nici in lumea povestilor nu pot fi identificate minciuni atat de umflate, precum cele pediste!
Am auzit de nenumarate ori din gura pd-istilor cat de proasta ar fi fost guvernarea liberala si cat de mult rau ar fi facut aceasta Romaniei, desi in perioada respectiva s-au inregistrat, statistic, cele mai mari cresteri economice anuale, cea mai mare rata de investire, cea mai mica datorie publica si un nivel de trai mereu ascendent, dar mai ales, decent, pentru fiecare roman!
Timp de trei ani, li s-a inoculat permanent romanilor ideea complet falsa, ca numai liberalii sunt de vina pentru criza si ca totul ar fi fost suportat si chiar depasit mult mai bine, daca guvernul Tariceanu nu ar fi luat acele decizii gresite de cresteri ale pensiilor si salariilor! Dar aceste deficiente majore ale liberalilor au fost apoi imediat corectate, odata cu instalarea la guvernare a pd-istilor! Iar ca lucrurile sa fie pe deplin indreptate in acest sens, acestia, in lipsa de solutii inteligente, au decis intempestiv, ciopartirea consistenta a veniturilor salariatilor si ale pensionarilor sau sufocarea insistenta a intreprinzatorilor privati!
Mai mult decat atat, tot ceea ce a insemnat un rezultat foarte bun in perioada guvernarii liberale a fost demontat ulterior piesa cu piesa, pana la transformarea intr-un esec complet, de catre performantii pd-istii, originalii autori ai implementarii politicilor falimentului in orice!
Desi este evident faptul ca investitorii atrasi de politicile “gresite“ ale guvernului Tariceanu sunt goniti azi de “competentii” lui Boc, iar alti investitori potentiali nu prea mai indraznesc sa se aventureze intr-un mediu atat de ostil din punct de vedere fiscal si atat de haotic din punct de vedere legislativ, zilele trecute, cantatorii de inventii pompoase, domnii Basescu, Boc sau altii mai nou intrati in scena fantezista portocalie, ne prevesteau cozi interminabile de investitori care abia asteapta infrigurati sa li se dea unda verde, pentru a veni cu sacii de bani pe taramul tuturor posibilitatilor, dar benefice doar partidului-stat!
Dar surpriza! Nici n-au inchis bine gura, doamna Vass si echipa B-B, ca datele oficiale le-au facut tandari toate baloanele de sapun lansate in eter: astfel aflam, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), ca investitiile straine directe au totalizat in primele opt luni 1,126 miliarde de euro, in scadere cu 52% fata de perioada corespunzatoare din 2010, in conditiile in care, in luna august, Romania a atras investitii de doar 21 milioane de euro!
Deci unde este cresterea spectaculoasa a investitiilor pe care o propovaduiati cu mare entuziasm, peste tot, in iesirile dumneavoastra publice, domnule prim-ministru Boc? Despre care crestere impresionanta a ratei de investitii, cauzata de inaltele eminete cenusii, sustinute de dumneavoastra la guvernare, ne tot minteati cu seninatate, domnule presedinte Basescu?
Chiar nu stiti sa cititi niste date statistice oficiale, domnilor conducatori ai Romaniei spre nicaieri? Nu vedeti clar, negru pe alb, ca rata investitiilor (totalul investitiilor raportat la PIB) scade dramatic an de an, de la 32% in 2008 la 26,6% in 2009 si la doar 22% in 2010?! Si nici faptul ca, in acest an, au inceput sa fuga aproape toate investitiile de Romania?!
Institutul National de Statistica, BNR sau Comisia de Prognoza va demonstreaza in mod oficial, fara nicio alta posibilitate de interpretare, ca lucrurile stau cu totul altfel din totdeauna! Mai puteti contesta domnule presedinte Basescu, faptul ca aceia care ne guverneaza de trei ani, cu totala obladuire a dumneavoastra, sunt o reala catastrofa nationala, deoarece produc continuu, fara nicio pauza, numai pagube Romaniei si cetatenilor ei?!
Parerea mea este ca nici nu va intereseaza! Nici pe dumneavoastra, dar nici pe domnul Boc, pe doamna Udrea sau pe mai stiu eu cine, din anturajul dumneavoastra! Si nici numai puteti iesi din paienjenisul de minciuni pe care l-ati tesut cu atata frenezie, de atatia ani!
Andrei Gerea: ,,Realitatea statistica pune la colt minciunile PDL”
Daca Pinocchio, sau baronul Münchausen, cele mai mincinoas
1,2K