1,9K
Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Armatei au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.
Au fost verificate 635 de persoane în ceea ce privește respectarea măsurilor de izolare și carantină.
Au fost aplicate 255 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 585.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
Au fost controlate în trafic aproape 270 de autovehicule și legitimate peste 420 de persoane.