Ca avocat, Florentin Sorescu ar fi fost ultimul care ar fi sărit să ia apărarea unui procuror, cel care, în faţa instanţei, îi este adversar şi vrea să-i… înfunde clientul. Şi totuşi o face. De ce? Vă redăm, mai jos, justificarea acestuia!
,,Ca avocat care se respectă, mă simt dator să iau apărarea celui mai aprig duşman al meu. Unul care are nume de fată.
Aflu, ca şi dumneavoastră, că cel mai mare neajuns al României a fost DNA. Din pricina lui românii nu au autostrăzi şi scârțâie la salarii. Din pricina lui nu mai curge între malurile Dâmboviței lapte şi cașcaval.
Noroc cu unul, Ghiță, care se luptă pentru liniștea noastră. Şi căruia ar trebui să-i facem statuie direct din pensiile noastre. Că, dacă el, americanul, are Statuia Libertății, noi de ce nu am avea Statuia lui Ghiță? Uitați-vă numai cum ia apărarea celor nevoiaşi ca să nu fie călcați de securitate. Cum le dă el pe față ca un adevărat haiduc care se luptă pentru fecioria sărmanilor politicieni. Că niciunul nu a mai putut să-şi câștige o pâine cinstită hăt, nici el nu mai ştie de când, nevoiți fiind să facă trotuarul.
Da, avem un mare luptător pentru libertate şi adevăr. Haiducul Ghiță. Demn, moral, vertical. Cum îşi dorește să devină orice bun român.
Şi un duşman cu nume de fată. Şi cu binoame pe sub rochiță.
P.S. Dacă justiția este atât de aservită, cum se face că subsemnatul a obținut nu mai puțin de trei achitări într-un singur an? Aş fi curios să văd o statistică de pe vremea când era patronată de micuța Pesedea, zisă şi Pesedeaua mică, şi una de când a devenit aservită intereselor obscure ale DNA.
Şi, apropos! Subsemnatul am fost amenințat o singură dată de infama instituție. Nu pentru că aş fi umblat cu ocaua mică, nici că, nu de puține ori, le-am dat peste nas. Ci pentru că i-aş fi calomniat, lucru care nu era departe de adevăr. Dar am trăit şi momente în care reprezentanții DNA şi-au cerut scuze în fața unei săli întregi pentru acuze aduse pe nedrept apărării.
Pe ambele lucruri le pot dovedi. Dar mi-este cumplit de lene să caut în arhive. Şi-apoi, pentru cine?!” a scris avocatul Florentin Sorescu pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi