În această dimineaţă s fost pusă în aplicare dispoziţia Primăriei Piteşti prin care s-a interzis accesul în oraş pentru autobuzele care asigură transportul persoanelor între Mioveni şi Piteşti.
Încă de la prima oră, două echipaje ale Poliţiei Locale blocau intrarea în parcarea din zona Spitalului Bălcescu, cunoscută de călători ca loc de îmbarcare pentru destinaţia Mioveni.
Oamenii au fost surprinşi şi revoltaţi, nu doar pentru că noua staţie propusă este una peste mână, situată într-o zonă aglomerată şi în care sunt expuşi accidentelor, dar şi pentru că nu au fost informaţi din timp despre această schimbare. Abia în această dimineaţă, când Poliţia Locală s-a şi postat în staţia de la Centrul de Diagnostic pentru a împiedica parcarea microbuzelor care veneau de la Mioveni, a fost pus un afiş pe o coala A4 prin care erau informaţi că staţia de îmbarcare este în curtea autogării CNCD.
Se anunţă o zi foarte bună pentru taximetriştii din zonă, multe persoane sunt nevoite să apeleze la serviciile lor din cauza distanţei, pentru că au bagaje sau, pur şi simplu, nu pot parcurge pe jos o asemena distanţă. Cine nu şi-a permis taxi, a luat-o la pas. Situaţia a fost şi mai complicată pentru cei care deja aveau bagaje. Ca un făcut, un cetăţean în vârstă s-a şi prăbuşit în staţia de la Centrul de Diagnostic, cu tot cu bagaje. Nu ştim dacă tocmai primise vestea că mai are de mers până în noua staţie, dar cert este că nu i-a fost deloc uşor să o ia la pas până acolo, dată fiind şi starea de sănătate.
Agenţii Poliţiei Locale ne-au comunicat că există o Hotărâre a CL în acest sens şi că locatarii din zonă au făcut sesizări potrivit cărora erau deranjaţi de prezenţa autobuzelor şi de aglomeraţia creată în zonă.
Reprezentanţii operatorului de transport au fost prezenţi în staţie şi au informat oamenii veniţi în locul obişnuit despre situaţia creată îndrumându-i către staţia CNCD.
Oamenii au reproşat această decizie neanunţată în vreun fel şi au comentat negativ noul loc de îmbarcare impus într-o zonă atât de depărtată de zona de interes din oraş.
De obicei, aşa cum se întâmplă la români, adevărul este pe undeva, pe la mijloc. În cazul de faţă nu ştim dacă adevărul este chiar la mijloc, mai la dreapta sau mai la stânga şi nici măcar nu are relevanţă acest aspect. Singurul lucru care prezintă importanţă în chestiunea de faţă este că peste 2.500 de oameni sunt afectaţi zilnic de această decizie. Şi nu vorbim doar de locuitori ai Mioveniului, ci şi de locuitori ai Piteştiului.
Ce ar mai fi important de punctat?…
*De-a lungul timpului, primarul Piteştiului s-a plâns de faptul că microbuzele care tranziteză municipiul ar crea aglomeraţie în trafic. În cazul de faţă, locaţia de la Centrul de Diagnostic rezolva şi această problemă, fiind situată într-o zonă care nu presupune decât tranzitarea unei foarte mici părţi a oraşului. Operatorul de transport solicită ca, în cel mai rău caz, ,,Centrul de diagnostic “ să aibă statutul unei staţii obişnuite de autobuz.
*Ca un paradox, tocmai zona propusă – autogara CNCD – este una foarte aglomerată, cu intersecţii extrem de dificile, acolo fiind o zonă intens tranzitată, un en-gross de legume şi trecerea la nivel cu calea ferată.
*Chiar dacă la mijloc se află nişte orgolii rănite în Primăria Piteşti, autorităţile locale ar trebui să se gândească, în primul rând, la interesele propriilor cetăţeni pe care îi pun, iată, într-o situaţie delicată: trebuie să traverseze, pe jos, calea ferată şi una dintre cele mai periculoase intersecţii din oraş; trebuie să piardă timp inutil, lucru care îi afectează în special pe elevii care vor trebui să plece de acasă cu o oră mai devreme (ţinând cont de distanţa pe care o au de parcurs până la şcoală şi de traficul aglomerat); trebuie să plătească un taxi, pentru a ajunge din centru la autogara CNCD sau invers, în cazul în care sunt în întârziere; în cazul în care se va introduce o linie Publitrans şi în zona Popa Şapcă, trebuie să scoată bani suplimentari din buzunar, iar transportul în comun din Piteşti este printre cele mai costisitoare din ţară.
*Faptul că Mioveniul nu vrea să intre în zona metropolitană nu ar avea de ce să afecteze aşa de tare administraţia piteşteană, ţinând cont că sunt atâtea localităţi care au achiesat la această idee. Măcar să pună la punct un transport civilizat către şi dinspre localităţile care au aderat la proiect, aşa cum este şi transportul Mioveni-Piteşti. Nici nu vrem să ne gândim la perioada maxi-taxi, când cetăţenii erau înghesuiţi ca sacii de cartofi!
*Dincolo de toate, relaţia Piteşti-Mioveni ar trebui să aibă un statut special, ţinând cont de câţi locuitori ai Piteştiului lucrează pe platforma Dacia Renault sau au afaceri în Mioveni. De asemenea, mulţi locuitori ai Mioveniului lucrează în Piteşti, la fel cum foarte mulţi elevi şi studenţi învaţă în municipiul reşedinţă de judeţ.
În final, ca să parafrazăm un celebru cântec, „Călătorii fără vină cer să se facă lumină, că n-au bani de limuzină…”