2,7K
Cu ce ramane romanul din campania electorala? In afara de sfanta mita electorala, cu multa-multa caterinca. La noi inca se face campanie ca in epoca de piatra a politicii: cu mititei de la hypermarket serviti in cimitir, cu betivii satului catarati la atarnat de afise, cu sfintit si vopsit de punti din portocaliu in verde, cu haine de la SH impartite noaptea, pe ascuns, cu sechestrare de alegatori, rupere de afise, denigrare de contracandidati, amenintari, batai in carciuma satului si… lista merge mai departe. Am surprins pentru dumneavoastra cateva episoade antologice, unele povestite chiar de catre cei care au fost direct implicati.
Mici de la Real serviti in cimitir
Bascovul pare a fi un fel de zona crepusculara, caci aici au loc fapte dintre cele mai bizare. Potrivit primarului Gheorghe Stancu, contracandidatul sau, Valentin Nedelea, si-a cinstit electoratul cu mici de la Real chiar in cimitir. Numai ca pana au iesit enoriasii de la slujba, micii s-au racit, motiv pentru care cateva babe mai sensibile la stomac au avut greturi si crampe toata ziua. Gurile rele spun ca nici mortii nu s-ar fi simtit prea bine… Cinstea facuta de catre Nedelea nu a fost in niciun caz un fel de mita electorala, ci doar un fel de… praznuire a celor 10 blani pe care candidatul Aliantei pentru Arges si Muscel le-a batut acum doi ani la un pod pe care locuitorii din Bascov ajungeau mai repede la cimitir (deh, unii se grabesc si vor sa ajunga mai repede…). In doi ani, insa, fapta crestineasca a lui Nedelea a fost uitata, ca atare trebuia readusa in memoria colectivitatii si incununata de o slujba care a avut loc cu forta, caci popii din comuna n-au vrut nici de-ai dracu’ s-o aghesmuiasca. Nu stim daca micii de la Real i-or fi induplecat, cert este ca, pana la urma, puntea a fost sfintita, binecuvantata si intrata, astfel, in randul lumii. La o saptamana dupa, au urmat „Mosii”. Fireste ca nici acestia nu trebuiau ratati, asa ca Nedelea, alaturi de sotie, s-au instalat sambata aceasta din nou la cimitir, cu pachete pentru vii. Au pus in ele o chifla, o rosie, cativa castraveti de gradina, o mana de masline si-o cutie cu bere, cum ii place romanului, desi enoriasii si-ar fi dorit, mai degraba, un pet la doi litri, ca e mai spornic.
Cetateni, pregatiti-va: sunt pe teava 400 de cozonaci!
La urechea primarului din Bascov a mai ajuns si o alta grozavie. Un consilier de-al sau care are o firma de panificatie si alte paste fainoase, l-a informat cum ca acelasi Valentin Nedelea i-a dat comanda de 1.000 de pachete cu faina si 400 de cozonaci. Intr-adevar, prima tentatie a jurnalistului ar fi sa spuna ca se pregateste o pomana electorala neautorizata de lege, insa, la fel de bine, este posibil ca Nedelea sa fi auzit ca urmeaza o criza mondiala a alimentelor si sa se aprovizioneze din vreme, ca orice cetatean gospodar si responsabil.
New-entry pe piata mitei electorale: haine de la SH
Credeati ca am terminat aici cu intamplarile electorale din Bascov? Nici pe departe, v-am spus ca aici e zona crepusculara! Cica ultima moda de mita electorala ar fi hainele de la second-hand: sunt ieftine si tin de cald. Si tot Nedelea le-ar imprastia prin comuna. Oamenii primarului au dat de urma camionului de trente si de a celor care le imparteau, le-au facut poze, i-au identificat si le-au trantit si plangere la Politie. Cica ar fi aceiasi care ar primi 10-20 de lei pentru fapte de vitejie precum ruperea afiselor cu primarul. Va dati seama ca daca le vor distruge pe toate oamenii nu vor mai stii ca Gheorghe Stancu este din nou candidat?…
Operatiunea „Banner-ul, betivii si ziarele de denigrat primarul”
Asta e ultima nastrusnicie din Bascov, va promit! Si-l las pe primar s-o povesteasca: „In seara zilei de 26 mai, pe la ora 23.00, niste betivi din comuna montau un banner deasupra pasajului, pe estacada, de unde ies TIR-urile spre Valcea. M-a sesizat si paznicul de la Primarie, care a sunat la 112, apoi la Politia Locala. Cand au vazut politia, au sarit de pe estacada si au disparut. Pana dimineata s-a pazit bannerul, caci Nedelea, foarte ofensat, venise cu sapte-opt persoane sa faca presiuni si sa-l ridice. Au incercat si dimineata, dar nu au reusit, asa ca au asteptat din nou sa se intunece si, pe la ora 22.00, au aparut doua persoane foarte bete, s-au urcat pe estacada si au incercat sa desfasoare banner-ul. Va dati seama ce se intampla daca aluneca vreunul pe traseul de unde ieseau TIR-urile, la cat de ametiti de bautura erau?! Am ajuns la locul faptei alaturi de mai multi consilieri ai USL, caci ne intorceam de la o intrunire. Intre timp a venit si Nedelea cu 7-8 persoane si i-a smuls cu brutalitate pe betivi din mainile noastre. Nu puteau sa se tina pe picioare de beti ce erau, asa ca i-a pitit in sediul partidului aflat in apropiere. Dupa mai multe discutii cu politia locala, le-am spus sa identifice persoanele si sa le ia declaratii. Politia nu a mers decat pana in fata sediului, nu a intrat ca, cica, nu avea mandat. Din fotografii am identificat si numele persoanelor: unul a facut puscarie 12 ani, altul trei ani.” Au urmat apoi plangeri la Politie, apoi la Biroul Electoral de Circumscriptie, intrucat nu se dovedise ca bannerul ar fi fost pus cu autorizatie de la Termocalor, Apa-Canal, „Gaze”, Drumurile Nationale, Circulatie si Primarie. Cum a ramas? Ca in gara… Biroul Electoral i-a transmis primarului sa-l ridice el. Iar primarul n-a mai vrut sa-l ridice, afirmand ca ar fi pacat, totusi, ca Nedelea sa nu obtina si el un 4% pentru tot efortul depus. Momentan este ocupat cu un alt contracandidat, de la UNPR, care imprastie in comuna niste ziare in care spune ca Stancu doarme trei ani din patru intr-un mandat. „Sunt sase ani de cand nu am luat concediu si cica dorm!” a exclamat primarul, adaugand ca si uneperistul umbla cu lucruri nelegale, caci ziarele nu au inscrise datele de identificare, potrivit legii electorale. Dar astea sunt subtilitati…
Funie trage sforile. Sa vedem pentru cine vor bate clopotele…
Nici la Slobozia apele nu sunt prea linistite. Aici, primarul in functie, pesedistul Petre Funie, se lupta cu liberalul Alexandru Nitu, caci conducerea USL Arges nu a reusit sa impace orgoliile. Ca sa aiba un avantaj in fata contracandidatului, oamenii locului spun ca Funie ar fi tras… sforile sa fie imprastiate in toata comuna fluturasi cu vila de lux a lui Nitu. Acum, Nitu se plange peste tot ca din leafa lui de profesor nu avea cum sa-si permita o astfel de vila si ca el locuieste intr-o casa modesta. Sa fi imprastiat primarul Funie poze cu vila lui, din greseala?…
Tudorica si clondirul cu mastica
Primarul Tudor Pendiuc stie mai abitir decat colegul din Bascov despre tot ce misca in ograda sa. Un administrator de bloc l-a informat pe un ton extrem de impacientat cum ca i s-a oferit o sticla cu whisky din partea unui partid si nu stie daca este moral sa o bea sau sa o pastreze pentru a lua politia amprentele de pe ea. Oripilat de un asemenea gest, primarul a pus rapid verdictul – mita electorala – si a depus o plangere penala. Cred ca electoratul asta chiar nu-si cunoaste interesul: sa renunti tu la clondirul cu mastica pentru nenea Tudorica? Si tot primarul Pendiuc a facut un apel catre cetateni: „Sa fie atenti la mita electorala!”. In ce sens, nu stim… Probabil sa fie atenti sa fie mai consistenta, cel putin de la o sticla cu whisky in sus…
Posirca, acuzat ca pune electoratul sa-i pupe piciorusele lui de primar
Primarul de la Vulturesti, Liviu Posirca, este acuzat ca ar fi comandat sechestrarea unei persoane. Ca i-ar fi pus cutitul la gat! Ca l-ar fi somat sa-i dea aproximativ 1000 euro si bijuterii! Si sa plece din tara pe perioada alegerilor! Dar, cel mai grav, sa-i pupe piciorusele sale de primar ales cu majoritate de voturi! Problema, insa, nu era atat pupatul, cat faptul ca Posirca tocmai se intorsese asudat de pe teren si nu apucase sa si le spele. Fireste ca primarul neaga atat faptul ca ar fi fost eroul unor astfel de fapte, cat si ca ii miroseau picioarele. Potrivit acestuia, baiatul ar fi fost adus pe la 1.30 noaptea la el acasa, de niste oameni de-ai sai, pentru a-si cere scuze ca a raspandit prin sat rautati la adresa sa. Mai sa fie, si nu putea sa astepte si el pana dimineata?… Sau poate ca la Vulturesti, scuzele primite in miez de noapte sunt mai… sincere.