Simona Niculescu este primul cetăţean din România (şi tindem să credem că şi din Europa) care a obligat în instanţă un primar să îi asfalteze drumul pe care locuieşte. Din păcate vorbim despre primarul din Băiculeşti, nu de cel din Paris, unde a trăit mai bine de 30 de ani. Şi spunem… din păcate pentru că, deşi trebuie să plătească 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, primarul nu s-a sinchisit să toarne nici măcar o roabă de asfalt. Dar doamna Niculescu nu se lasă şi mai punctează o premieră. Una ce n-a văzut Parisul!
Strada pe care locuieşte doamna care le-a stricat somnul aleşilor locali, dar şi alte 20 de familii, este mai mult decât impracticabilă. Să nu vă închipuiţi că Simona Niculescu îşi cere drepturile cu atâta insistenţă pentru că nu poate să urce panta în pantofi cu toc de 20. Nici pe departe! La cea mai mică ploaie, singura variantă de deplasare este în cizme de cauciuc, sprijinit bine de gard, iar atunci când ninge, locuitorii se transformă invariabil în sinistraţi. Mai mult, pe această celebră străduţă se află biserica şi cimitirul. Nu mai departe de acum doi ani, oamenii au fost martorii unui moment… sinistru de-a dreptul. Răposatul care era condus pe ultimul drum (tocmai acest drum!), din cauza hârtoapelor şi a nămolului, a fost proiectat din coşciug direct în mocirlă. Inutil să vă descriem ce a fost în sufletul rudelor!
Sunt argumente pe care Simona Niculescu i le-a prezentat şi şefului ISU din localitate, Dan Sorescu, ginere al fostului primar Gheorghe Bărănescu. La fel de… simţitor ca şi edilul în funcţie, Sorescu a rezolvat rapid problema: ,,Mutaţi-vă în California sau luaţi-vă o maşină de teren!” Geniul său involuntar a inspirat-o pe doamna Niculescu. Aceasta a decis să acţioneze din nou în judecată Primăria şi Consiliul Local, pentru a le obliga să-i pună la dispoziţie, ei şi locatarilor de pe străduţa cu pricina, o maşină de teren.
Plângerea a fost deja depusă pe 16 februarie, urmând ca pe 6 martie să aibă loc primul termen. Iată care sunt solicitările adresate instanţei:
,,Va obliga Consiliul Local Băiculești în solidar cu primarul comunei Băiculești să pună la dispoziția reclamantei un SUV (4X4) cu un consum maxim de 7L/100 km, ce beneficiază de asigurare și taxe de drumuri naționale achitate, cu dotările minime de confort (căldură, etc) în termen de 5 zile de la pronunțarea instanței, până la îndeplinirea obligației de reabilitare a drumului conform prevederilor legale (recepția drumului).
În cazul în care Primăria sau Consiliul Local Băiculești nu ar deține un asemenea autoturism, instanța va obliga reclamanții să închirieze un autovehicul corespunzător (pe site-urile internet consultate de către reclamantă închirierea zilnică unui astfel de autovehicul variază între 60 și 100 euro/zi de închiriere), în termen de 5 zile de la pronunțarea instanței, punându-l de îndată la dispoziția reclamantei.
Instanța va stabili ca predarea autoturismului către reclamantă să aibă loc în prezența executorului judecătoresc desemnat de către reclamantă, în cel târziu a cincea zi de la pronunțarea instanței, cheltuielile pentru constatul ocazionat fiind în sarcina pârâților.
Ținând cont de reaua voință și reaua credință manifestată de către debitori pe tot parcursul procesului de fond, instanța va fixa în cazul neexecutării obligației o penalizare în favoarea reclamantei de 1000 de lei pe fiecare zi întârziere de la a cincea zi de la pronunțarea instanței, va stabili ca executarea penalității să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.
Instanța va aplica prevederile art. 998 alineat 2 NCPC, FIIND UN CAZ DE EXTREMĂ URGENȚĂ. Aplicând prevederile acestui articol, este cerut instanței să se pronunțe în aceeași zi pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților. La cererea expresă a reclamantei, instanța va stabili ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen, producându-și efectele până la îndeplinirea obligației de reabilitare a drumului conform prevederilor legale (recepția drumului) .”
Câteva argumente de bun simţ, desprinse din plângerea depusă la Tribunalul Argeş: