Despre tragedia rutieră petrecută recent pe A2 şi soldată cu 4 morţi şi 50 de răniţi s-a spus că ar fi fost cea mai mare din istoria României. Adevărul, însă, este altul, şi mult timp a fost ţinut la secret de către comunişti. Potrivit Adevărul, cea mai mare tragedie petrecută în urma unui accident rutier s-a produs în septembrie 1974, în satul Podu Broşteni, aflat la 15 km de Piteşti. 31 de oameni au murit şi alţi 20 au fost răniţi, după ce un camion plin cu muncitori s-a răsturnat într-o curbă din cauza vitezei şi a luat foc. Deşi regulamentul rutier interzicea transportul muncitorilor în bena camionului, acesta a venit de la Piteşti înţesat de muncitori. Acesta a fost şi motivul pentru care tragedia a fost muşamalizată, căci nu trebuia să se ştie că pe socialism îl durea în seceră şi ciocan de protecţia civilă.
,,Pentru a nu da de bănuit privitor la tragedie, răniţii au fost internaţi la nu mai puţin de 5 spitale, din trei judeţe: Argeş, Olt şi Teleorman. (…) La scurt timp după sosirea forţelor de intervenţie, zeci de miliţieni au înconjurat zona, nelăsând niciun ,,civil” curios să se uite. Mai mult decât atât, cei câţiva martori oculari au fost ,,sfătuiţi” de către tovarăşii de la Securitate să nu povestească nimănui despre această tragedie, nici măcar apropiaţilor.(…) În aceeaşi zi, vestea tragediei avea să ajungă la Nicolae şi Elena Ceauşescu, transmisă personal de către Gheorghe Năstase, primul secretar de judeţ. În ciuda faptului că, din motive lesne de înţeles, acest caz nu a fost mediatizat, tovarăşii au luat măsuri destul de dure, aplicându-se sancţiuni disciplinare conducerii Miliţiei Rutiere Argeş, în timp ce şefii de pe şantier au executat şi câţiva ani de închisoare.” scriu cei de la Adevărul.
Singurul lucru care a dat de bănuit că ceva tragic s-a întâmplat au fost cele două pagini din ,,Secera şi ciocanul”, pline de anunţuri de condoleanţe.