La finele săptămânii trecute, la Pitești a avut loc o nouă ediție a Festivalului de folk Trivale Folk Fest, ambiție a profesorului de chitară al Centrului Cultural Pitești, Tiberiu Hărăguș, de a avea și în orașul ăsta un eveniment de gen. Dacă nu ar fi luptat pentru el, probabil că demult ar fi fost oale și ulcele, nu că acum ar fi prea departe de această realitate. Adevărul este că celor din Primăria Pitești festivalul le stă ca un ghimpe în coaste și, de la un an la altul, încearcă să îngroape acest proiect care ar onora orice urbe (mai ales una reședință de județ!), prin subfinanțare.
Și anul acesta a fost la fel. Ba, mai rău, am spune, pentru că nu a mai fost vorba doar despre alocarea unor fonduri de-a dreptul jenante. Pur și simplu funcționărașii ăștia care conduc Primăria Pitești au transmis un ordin clar care a sunat cam așa: pentru că acest festival este unul finanțat de Primăria Pitești, concurenții sunt rugați să nu interpreteze cântece cu tentă politică! De ce? Pentru că, aflăm de la organizatori, la recitalul susținut anul trecut de Victor Socaciu s-ar fi apretat toată funcționărimea când Socaciu (de altfel un pesedist notoriu într-o vreme) a interpretat melodia aia cu… ,,Vin ai noștri, pleacă-ai noștri,/ Noi rămânem tot ca proștii,/ Ăia hoți, ăștia hoți,/ Mama lor la toți!". ,,Vă dați seama cum s-au simțit oamenii când au ascultat melodia asta!" – a oftat Tiberiu Hărăguș, prins între ciocan și nicovală, adăugând: ,,Noi, aici, nu avem treabă cu politica, noi aici cântăm folk".
SPAȚIU PUBLICITAR
Cred că demult nu mi-a mai fost dat să asist la un asemenea absurd de situație. Încă de la nașterea sa, în anii '30, din părinți care erau cântăreți protestatari în anii Marii Crize, folk-ul a însemnat protest. Folk-ul a însemnat, de-a lungul timpului, inclusiv în România, o critică a problemelor vieții cotidiene, a nedreptăților sociale, a sistemului corupt… Folk-ul a însemnat mesaj, manifest, atitudine, revoluție, nesupunere, rezistență… Astăzi, însă, folk-ului a ajuns să-i fie cenzurată însăși esența sa de niște oameni mici, cu creier și mai mic, pentru că pur și simplu, în meschinăria lor, nu suportă să fie atinși nici măcar cu un vers, cu o aluzie. În contul unei ape plate și a unor pateuri cu brânză, Primăria Pitești s-a simțit îndreptățită să impună o astfel de condiție concurenților cărora li s-a oferit privilegiul de a cânta în fața unui distins și destins juriu.
Mai grav este că la acest festival au participat foarte mulți copii, puști talentați care continuă să vină din urmă și care, personal, m-au uimit și bucurat teribil. Ce-ar trebui să înțeleagă ei, că trebuie să stea cu capul plecat în fața sistemului, ca niște ghiocei? Că trebuie să se conformeze absurdului? Că trebuie să stea în poziție de drepți și să facă rabat de la propria conștiință? În acest punct am ajuns la atât de puțin timp de la Revoluție?
Sensibilitățile acestea ale clasei politice nu sunt, însă, de ieri, de azi. Un barometru fidel l-a reprezentat Balul Ancheta și momentul premiilor Ridendo, care satirizau actorii politicii și pe cei ai administrației județene. Dacă la început invitații se amuzau, ba erau chiar onorați de efortul de a li se dedica o ,,caricatură" muzicală (aveau, așadar, acel simț al autoironiei), cu timpul fețele au început să devină din ce în ce mai acre. Pătrunși de propria importanță și desprinși total cu picioarele de pe pământ, aleșii și numiții noștri s-au îndepărtat nu doar de cetățean, ci și de ei înșiși.
Se pare că această sensibilitate s-a acutizat în anul Centenarului, când autoritățile locale și județene au făcut băi de patriotism, desfătându-și simțurile cu poezii și cântece de preamărire, în care conducătorii, cu care și ei se identifică, erau închinați și slăviți, în miros de smirnă și tămâie.
Dar pentru că nu vreau să le stea în gât și acest articol, mai mult decât le-a stat deja (oricum nu vor înțelege nimic din el în afară de faptul că boșorogul de Soros ne-a mai plătit o dată să-i denigrăm ), închei cu singurul mesaj decent și absolut cenzurat pe care on-line-ul îl poate suporta: ,,Jos labele de pe folk, lăutarilor!"
P.S.: Asta este doar o fațetă a realității. Vom reveni și cu o cronică a evenimentului, pentru că am cunoscut și oameni frumoși și talentați, copii care au și alte pasiuni în afară de tehnologie, iar pentru asta un profesor precum Tiberiu Hărăguș merită tot respectul.