La ora actuala, cand orice investitie este gandita ca proiect, la a carui realizare conlucreaza multe elemente, iar depasirea termenelor inseamna pentru beneficiari costuri suplimentare deloc neglijabile, gestiunea eficienta a acestor proiecte devine vitala. Cu atat mai mult la momentul 2009, cand finantarea oricum este redusa din cauza crizei economice, acele proiecte care nu s-au sistat trebuie administrate cu o rigoare deosebita, pentru ca sa nu se transforme in gauri negre pentru bugetele companiilor. Aici intervine managementul de proiect – sau project management, asa cum a fost el preluat din limba engleza – unul dintre domeniile consultantei de afaceri care ar putea chiar sa beneficieze de pe urma crizei.
Pe drumul catre primul miliard de dolari
La nivel mondial, piata solutiilor de project management (PM) se apropie vertiginos de primul sau miliard de dolari. Cele mai recente studii Gartner disponibile, date publicitatii in 2008 pentru 2007, o situeaza la 750 milioane USD si cu o rata anuala de crestere in jurul a 11%. La acest ritm de crestere, piata ar trebui sa atinga pragul psihologic de 1 miliard de USD in 2010, insa nu sunt cunoscute – si probabil situatia va persista mult timp – efectele turbulentelor financiare care afecteaza economia mondiala la momentul actual. Este deja de notorietate faptul ca unul din efectele crizei este amanarea, sau chiar sistarea multor proiecte, cu efecte previzibile asupra sectorului de project management.
La nivelul anului trecut, traditionalul Gartner Magic Quadrant pe Project Management, dat publicitatii in 2008, ofera o imagine privind solutiile software de project management si piata, in general. (sursa Gartner)
Printre tendintele identificate de Gartner pe piata de Portfolio Project Management (PPM) – cea mai „consistenta” zona a acestui domeniu IT – pentru perioada iunie 2007 – iunie 2008, cele mai pregnante au fost parteneriatele incheiate intre vendori, imbunatatirea si largirea portofoliului de solutii si servicii la nivel global (prin adoptarea a noi scheme de furnizare, inclusiv Software as a Service / SaaS) si un avant deosebit al vanzarilor pe piata nord-americana. O tendinta aparte pentru perioada mentionata a fost avantul luat de segmentul mijlociu al pietei, de proiectele implementate de companii medii, ceea ce a favorizat solutiile PM cu costuri mai scazute.
Dupa cum arata si Gartner Magic Quadrant, jucatorii de pe piata globala se impart in lideri, challengeri, furnizori de nisa si vizionari. in ianuarie 2009, Oracle a preluat Primavera Systems, contra unei sume confidentiale, trecand astfel din pozitia de challenger in cea de lider al pietei de project management.
Dupa cum ne-a explicat Bogdanel Budeanu, directorul diviziei Primavera din cadrul TotalSoft – Primavera Authorized Reprezentative si Primavera Solution Provider in Romania – „prin preluarea anul trecut a Primavera Systems, Oracle si-a acoperit un gol pe care il avea si care la ora actuala face din toata solutia Oracle impreuna cu Primavera cea mai puternica solutie de Enterprise Project Management si Portfolio Management de pe piata”. Tot managerul TotalSoft adauga: „in studiul Gartner de anul trecut, Primavera era lider, iar Oracle se numara printre challengeri. Anul acesta, Oracle se va duce prin Primavera in lider”.
Explicand efectul acestei preluari asupra unicului reprezentant Primavera din tara noastra, Bogdanel Budeanu ne-a declarat: „Noi am simtit la TotalSoft numai lucruri bune de pe urma acestei preluari. Beneficiem foarte mult de tot suportul pe care echipa Oracle ni-l ofera pentru promovare – nume, clienti noi etc. Avem acum un plan cu Oracle Romania tocmai pentru promovarea solutiei si integrarea ei in Oracle Applications. E o piata foarte mare.”
Daca pe plan mondial, Oracle prevede o dublare a cifrei de afaceri pentru Primavera, prin tintirea clientilor traditionali Oracle, „la noi poate nu va fi dublu, dar o crestere tot va fi, iar eu o apreciez la 20-30% in a doua parte a acestui an,” explica sursa citata.
,,TotalSoft a incheiat anul trecut cu 18 milioane de euro, din care divizia Primavera a facut 3 milioane – deci ne apropiem de 20%. Pentru 2009 sunt optimist, mai ales ca in ultima luna lucrurile au inceput sa se miste si la noi.” a mai adaugat Bogdanel Budeanu, director divizie Primavera, TotalSoft.
Primavera Systems
Avantaje
»dupa ce a integrat tehnologiile ProSight, solutia a castigat functii de Application Portfolio Management (APM), ceea ce i-a sporit vizibilitatea printre organizatiile IT, mai ales in zona guvernamentala;
»Primavera a demonstrat ca este dedicata dezvoltarii unor instrumente eficiente de project management, avand ca diferentiator capacitatea de a adresa managementul riscului la diverse niveluri, inclusiv prin integrarea instrumentelor preluate odata cu achizitionarea firmei Pertmaster;
»clientii sunt foarte multumiti de serviciile de service si suport oferite in cadrul relatiilor cu Primavera.
In incercarea de a afla, macar estimativ, un volum al pietei de project management in perioada urmatoare, ne-am adresat uneia dintre firmele de traditie in furnizarea acestor servicii, compania TotalSoft, reprezentantul Primavera pe piata romaneasca. Astfel, Bogdanel Budeanu, directorul diviziei Primavera, ne-a explicat:
„Nu se stie precis cat e valoarea pietei de management de proiect in Romania, dar ca medie este pe la 5% din valoarea investitiilor in proiectele care s-ar face. si aici lucrurile sunt relative, pentru ca la proiectele de infrastructura – drumuri, autostrazi, cai ferate – procentul din valoarea investitiei alocat PM se duce catre 18%, iar in alte domenii este pe la 1-2%. Media ar fi pe la 5%. Acum s-au luat 20 de miliarde de euro imprumut, din care 10 vor intra in infrastructura, cel putin pe hartie, ceea ce ne-ar duce la 500 de milioane alocate managementului de proiect.”
Evident, pentru ca aceasta suma sa ajunga la furnizorii de consultanta PM, ea trebuie alocata, astfel incat firmele de profil asteapta cu sufletul la gura momentul cand banii de la FMI, Uniunea Europeana si alte institutii internationale vor intra si – mai ales – vor fi pusi la treaba. intre timp, si expertul TotalSoft ne confirma ca investitiile in sectorul privat au fost puse in asteptarea unor vremuri mai bune. „Exista multe proiecte de constructii cu finantare privata, dar sunt blocate si nu pot fi luate in considerare pe moment. Singurul mare proiect care mai merge este cel realizat de Iulius Group la Iasi. Alte domenii consumatoare de PM sunt cel naval – care merge destul de bine cu comenzi din afara, industria de petrol si gaze mai merge si ea, insa bugetele sunt taiate simtitor fata de anii trecuti, la Petrom, Romgaz sau Transgaz”.