Saptamana trecuta, Consiliul Judetean Arges a participat la cea de-a 22-a editie a Targului de Turism al Romaniei, care s-a desfasurat la Bucuresti, in pavilionul central al Complexului Expozitional Romexpo.
Standul Consiliului Judetean Arges a fost amplasat in imediata apropiere a intrarii in expozitie si a scenei, ceea ce a contribuit la o afluenta mare de vizitatori in toate cele patru zile ale manifestarii expozitionale. Miile de potentiali turisti care au fost interesati de Arges au solicitat in primul rand informatii despre atractiile zonei, despre traditii si despre ofertele de cazare la pensiunile aflate pe tot teritoriul judetului. Vizitatorii au fost in egala masura atrasi si de oferta culturala a Consiliului Judetean Arges, concretizata prin materialele promotionale ale unor institutii consacrate precum Muzeul Judetean Arges si Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti.
In cadrul standului Consiliului Judetean Arges au putut fi vazute atat o roata autentica si functionala a olarului, cat si o expozitie unicat de globulete produse la Curtea de Arges, acestea fiind doua dintre punctele de atractie ale zonei. in plus fata de aceasta, un succes extraordinar l-a avut si ansamblul folcloric de copii ”Posada”, care a sustinut sambata un recital de peste 40 de minute pe scena amenajata in mijlocul Pavilionului Central de la Romexpo.
,,Traditionala ospitalitate romaneasca, alaturi de frumusetea plaiurilor argesene si de atractivitatea potentialului economic al judetului, constituie argumente de necontestat in favoarea inscrierii judetului Arges pe harta prioritatilor, inclusiv a celor de natura investitionala in turism, pentru partenerii nostri, dar si pentru turisti. Judetul Arges are un <Master plan pentru dezvoltarea turistica a zonei montane a judetului Arges> – un document care evidentiaza si promoveaza turismul argesean si potentialul turistic al regiunii noastre, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de turism fiind o prioritate a Consiliului Judetean Arges – turismul este o ramura importanta in contextul dezvoltarii judetului. Dispunand de un cadru natural deosebit in judet, Consiliul Judetean Arges doreste sa promoveze, in cadrul regiunii de dezvoltare, in tara si in afara tarii, obiectivele de interes turistic national aflate pe teritoriul sau, turismul cultural si religios si sa dezvolte infrastructura specifica activitatii de turism”, a precizat Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges.