2,3K
Va marturisesc sincer ca nu prea inteleg de ce faptul ca Robert Turcescu a recunoscut ca a fost locotenent-colonel sub acoperire a surprins atata lume. Era o chestiune demult cunoscuta, plus ca profilul il recomanda. Ca sa-l citez pe Banciu, ,,o jogodie”!
Cazul lui Turcescu nu este nici pe departe singular. Fiecare redactie din tara isi are ofiterasii ei. Aici, prin Arges, sunt un pic cam… descoperiti, in sensul in care mai fiecare director – parte dintre ei acoperiti la randul lor -, stie care este… sifonul din redactie si unde anume sifoneaza. La un moment dat, sifoanele ajung sa se deconspire intre ele, sa se dea in gat. Spre exemplu, la una dintre redactiile la care am lucrat, aveam trei sifoane: unul la SRI, unul la Doi si-un sfert si altul… la Politie. Ca si Politia are nevoie de informatiile sale. Ala care lucra la Doi si-un sfert era cel mai… cinstit. Isi anunta seful cand se intalnea cu ,,legatura” sa, care de fiecare data ii dadea informatii pretioase pentru urmatorul numar de ziar. Venea de fiecare data cu desaga plina de informatii-bomba, iar noi eram fericiti ca nu mai stam cu stresul subiectului de prima pagina.
Sifonul de la SRI nu s-a autodeconspirat niciodata, dar il stia toata lumea, iar el stia asta. Voia asa, sa fie infasurat intr-o aura de mister si lasa impresia ca duce o viata palpitanta, cel putin de agent dublu. De multe ori, isi vorbea de rau rivalul de la serviciul concurent, mai ales atunci cand acesta venea cu subiecte mai tari decat ale lui.
Cel mai parlit era informatorul Politiei. ,,Un gainar!”- ii spuneau cei doi. Dar era un ,,gainar” simpatic. Se chinuia, saracul, sa-ti smulga cate o informatie, importanta dupa capul lui, iar noi aveam grija sa-l… dezinformam cum se cuvine.
Toti trei, insa, erau bunii nostri colegi, cu care ne imparteam salamul cu mustar in bucatarioara improvizata in redactie.
Atunci a fost momentul in care s-a incercat si racolarea mea. Un ofiter din SRI se aciuase pe la cenaclul pe care il frecventam. Propunerea a venit intr-un mod direct si fara ocolisuri, dupa cateva luni: eu ar fi trebuit sa-i dau informatii din redactie, adica sa-mi torn de la sef la colegi, iar el, generos, mi-ar fi furnizat informatii de presa foarte interesante. Nefericitul se cam grabise! Intr-adevar, si prin lumea scriitoriceasca se invart multe lichele, sub acoperire sau nu, dar mai sunt si cativa, nu neaparat cei mai cinstiti sau morali, dar suficient de idealisti incat sa nu-si vanda apropiatii pentru o paine putin mai alba. L-am refuzat politicos, iar in scurt timp a disparut si de la cenaclu. Probabil ca i se aplecase de la atata poezie, mai ales ca avea profilul unui sereist care asculta manele la blana.
L-am mai zarit, din cand in cand, pe la Consiliul Judetean. Tata-sau era primar si voia sa-i puna proptele pentru un nou mandat. Degeaba, insa, ca nu l-a mai votat nici dracu’.
In redactia Bitpress.ro s-au perindat vreo doi ,,acoperiti”. Dar s-au plictisit rapid, ca nu aveau ce mari descoperiri sa faca si au plecat la altii, de unde dau cu subsemnatul si in momentul de fata.
Desi numai ideea ca cel de langa tine este gata sa te dea in gat fara niciun scrupul este de natura sa revolte pe oricine, nu mi-am putut detesta niciodata colegii cu acoperirea… descoperita. Poate ca m-au scarbit cativa, aceia care pozau in aura moralitatii si strigau in gura mare cat de corecti, cat de deontologi sunt. Gen Turcescu… Dar dispretul s-a transformat, treptat, in mila. Si acum n-a mai ramas nici aia…
P.S.: Acest articol a fost scris cu bateria de la telefon scoasa :))