La 20 de ani de la Revolutie, Justitia romana a inregistrat o mare ,,victorie”: l-a scos pe Gigi Becali europarlamentar. Este exclusiv meritul justitiei, intrucat, victimizarea unei ,,hahalere” merge de minune la natia asta ovina. Avem si noi un ,,Becali” in Arges si, fortand putin proportiile, chiar nu am vrea sa ne trezim cu un Cornel Penescu presedinte al Romaniei.
Cu cateva zile inainte de arestarea patronului PIC, daca am fi intrebat pe oricine ,,Ce parere aveti despre Cornel Penescu?”, multi ar fi raspuns ceva de genul: ,,Un fel de Gigi Becali, dar ceva mai arogant si mai putintel cu capul, care, de la vandut piese de la Dacia si izmene din Turcia a ajuns sa detina ditamai afacerea”, ,,E regele orezului gargaritat si cel care a patentat kilogramul de 900 de grame”, ,,Este un parvenit, un imbogatit al tranzitiei care, la fel ca orice cocalar cu cruci atarnate de gat, isi etaleaza masinile ultimul ragnet sau se afiseaza cu pipite de lux”. Sincer, cam asta era imaginea lui Cornel Penescu, inainte de arestare.
Dupa arestare, multi au exclamat: ,,Bravo, domnule, uite ca i-au facut bucata, ca nu se mai putea!”, ,,In sfarsit justitia isi face si ea treaba!” sau ,,O fi sau n-o fi dirijata arestarea, asta chiar merita, ca prea i se urcase la cap!”
Ei bine, prin mentinerea prelungita a starii de arest in aceasta faza a procesului, Cornel Penescu s-a transformat, incet-incet, intr-o victima. L-au retinut desi, din punctul de vedere al majoritatii cetatenilor – de la cel cu patru clase pana la specialisti intr-ale avocaturii – nu se impunea acest lucru. In plus, au descins la o maniera mai mult decat abuziva la cotidianul TOP, mergand la o intimidare care, din punctul nostru de vedere, denota o prostie crasa din partea procurorilor. In fapt, nu reuseau decat sa-l transforme pe Cornel Penescu, inca o data, intr-o victima a… ,,justitiei tocmite de Traian Basescu sa rezolve sponsorii PSD”.
Dincolo de asta, indiferent cate procente de popularitate a capatat Penescu in toata aceasta perioada, cert este un lucru: mentinerea sa in stare de arest i-a zdruncinat serios afacerile, desi procesul se afla abia in faza de cercetare penala. Bancile i-au inchis liniile de credit, partenerii de afaceri si-au pierdut increderea si l-au actionat in judecata pentru recuperarea debitelor. Pierderi colaterale din punct de vedere al procurorilor DNA…
,,Uite cum l-a victimizat Justitia pe Becali si l-a adus la 8%! Cand l-o scoate pe Penescu, asta se duce la 40%. Da, Penescu, cat zici ca e un prost! Pentru ca n-am auzit un om care sa nu zica… ce-are, ma, cu el? Numai ca lui Penescu i-a crescut popularitatea si… da faliment. Degeaba i-a crescut daca isi vinde si izmenele de pe el!” ii spunea senatorul PSD Constantin Tamaga, colegului sau deputat Filip Georgescu, inainte de inceperea conferintei saptamanale a PSD. ,,E o treaba nelalocul ei, iar justitia se compromite. De ce sa-l tii, cand poti sa-i dai interdictie sa nu paraseasca tara sau Pitestiul si gata. Jocuri de jocuri!” i-a replicat colegul Filip Georgescu.