Comisia de Buget-Finante din Parlament a analizat saptamana trecuta 166 de initiative legislative. Astfel, au primit unda verde Programul National de Dezvoltare a Turismului Schi in Romania; legea care prevede ca persoanele care au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov, din noiembrie 1987, vor avea aceleasi drepturi cu eroii Revolutiei din decembrie 1989; proiectul privind educatia tinerilor supradotati. De asemenea, parlamentarii au decis ca tinerele care dau nastere unui copil in perioada studentiei sa primeasca aceleasi drepturi banesti ca si mamele salariate, cu conditia sa-si finalezeze educatia si sa sustina examenul de licenta.
Deputatul Mircea Draghici, membru al Comisie de Buget-Finante a precizat ca din cele 166 de proiecte, 27 au fost validate, iar restul au fost amanate ori respinse. Printre cele care urmeaza sa fie rediscutate se numara finantarea de la bugetul de stat a Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, iar printre cele respinse se afla obligativitatea consiliilor locale de a infiinta piete agroalimentare sociale, instituirea unei indemnizatii pentru artisti si acordarea unor drepturi banesti pentru bugetari.