Deputatul de Costesti al PDL Sorin Pandele a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru coruptie si abuz in serviciu. Faptele ar fi fost comise in perioada in care Pandele a detinut functia de director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Arges, el emitand, conform procurorilor, nelegal un titlu de proprietate pe un teren intravilan. Se asteapta acum ca si alte personaje din anturajul deputatului sa fie atrase in acest dosar care se anunta a fi unul foarte complicat. Sorin Pandele tocmai a votat marti, 15 iunie, pentru taierea pensiilor si salariilor, adica pentru sustinerea Guvernului Boc, cu gandul ca, poate, dosarul sau va fi „uitat”. Nu a fost cazul.
Motivare
Totodata, in acest caz vor fi judecati si Costel Zamfir – fost primar al comunei Bradu, judetul Arges (in perioada 2000 – 2008), pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, si Elena Cornelia Paun, pentru dare de mita, in forma continuata, complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si in forma continuata, complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata si in forma continuata, complicitate la infractiunile de fals intelectual si uz de fals, in forma continuata, complicitate la infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata.
In motivarea lor, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Pitesti, au aratat ca pe 27 septembrie 2007, in baza unei intelegeri anterioare, Sorin Pandele ar fi primit de la Elena Paun suma de 190.000 de lei "pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de director al OCPI Arges, in sensul emiterii, in mod nelegal, a unui titlu de proprietate". Astfel, in cursul lunii ianuarie 2006, Pandele, in calitate de director al OCPI Arges si de membru al Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arges, ar fi dispus in mod nelegal emiterea unui titlu de proprietate inculpatei Paun, pentru un teren intravilan in suprafata de 1,1953 de hectare (mentionat scriptic ca fiind amplasat pe teritoriul comunei Bradu, in realitate amplasat in municipiul Pitesti), semnand acest titlu, desi avea cunostinta despre faptul ca aceasta nu formulase cerere in nume propriu si nu-i fusese validat dreptul de reconstituire a suprafetei de teren respective. Dupa redactarea titlului, inculpatul l-a inaintat Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arges in vederea definitivarii procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Ulterior emiterii acestui titlu, in cursul lunii mai 2007, in mod nelegal, Pandele ar fi dispus efectuarea unor corecturi asupra acestui document cu consecinta modificarii teritoriului administrativ unde se afla amplasat terenul, prin inlocuirea comunei Bradu cu municipiul Pitesti, inclusiv vecinatatile, toate aceste corecturi fiind certificate de catre directorul OCPI Arges. La realizarea acestui scop a contribuit si inculpatul Zamfir Costel care, in calitate de primar al comunei Bradu-judetul Arges si de presedinte al Comisiei locale de fond funciar Bradu, ar fi falsificat mai multe documente (trei procese verbale de punere in posesie si doua fise cu date) care au stat la baza emiterii titlului de proprietate si la efectuarea corecturilor, se arata in rechizitoriu. Prejudiciul cauzat de inculpati in dauna Primariei municipiului Pitesti si persoanelor fizice, proprietari in mod legal ai terenului, este in suma totala de 530.497 de lei.