Până la finele săptămânii, Avocatul Poporului (a se citi Avocatul PSD), Victor Ciorbea, trebuie să se decidă dacă vrea sau nu să se autosesizeze. Probabil că Ciorbică cotrobăie frenetic prin arhive cu legi de pe la ’48 dacă există vreo portiţă legală prin care să se fofileze în cazul Dragnea. O portiţă prin care să nu trebuiască să-şi dea lui însuşi sarcina să sesizeze Curtea Constituţională că o persoană condamnată penal nu poate exercita demnitatea de premier al României.
Ciorbea îşi tot găseşte scuze: că nu m-a sesizat nimeni, că niciun cetăţean nu mi-a cerut asta, că nicio instituţie, că eu nici nu ştiam că PSD a câştigat alegerile…
„Am dat în lucru la serviciul contencios constituţional, să văd dacă e cazul să mă sesizez din oficiu sau nu, pentru că până acum nu am primit nicio sesizare oficială de la nimeni. Nici de la cetăţeni, nici de la diverse instituţii sau partide. Analizam toate aspectele care au fost în vedere în presă, altele ce ţin de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a jurisprudenţei CEDO. Trebuie să examinez mai întâi dacă mă sesizez din oficiu sau nu. să văd exact argumentele, pe larg, nu doar ce am vazut în presă”, a declarat Victor Ciorbea, care nu se află la primul caz în care calcă în picioare instituţia Avocatului Poporului doar pentru a fi menţinut în scaun.