Nu ştiu ce anume a fost în capul lui Adrian Macovei, director al Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Argeş, atunci când a cerut în instanţă despăgubiri de 75.000 de euro de la un jurnalist, pentru că i-ar fi întinat imaginea de director de 20 de ani! Cum să întinezi imaginea unui director care avea o imagine bună doar în ochii superiorilor care l-au eternizat în scaun, ne întrebăm? Un director sub care instituţia a fost lovită de numeroase scandaluri de care el părea total străin, de parcă se petreceau în bătătura altcuiva. Un director tern, prea puţin eficient şi a cărui absenţă nu o va simţi nimeni.
Graţiela Bâzoi, directorul săptămânalului Gherila, a câştigat după doi ani, definitiv şi irevocabil, procesul cu acest personaj de tristă amintire. Spune că a fost un proces plin de ,,ură viscerală” din partea avocatului acuzării, de declaraţii mincinoase din partea unor angajaţi şi de ,,mojicii ieftine, dar foarte viclene”.
,,Înainte de Craciunul anului 2015, printre cadourile lunii, am primit unul cu totul special, în plic. Domnul director al Directiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Arges, Adrian Macovei, imi cerea 75.000 de euro, pentru ca Ziarul Gherila a indraznit sa scrie despre problemele unor salariati ai sai. Probleme fata de care se sesizasera anterior si institutiile statului, inclusiv Consiliul Judetean. Macovei a reproşat ca i-am întinat imaginea de director de 20 de ani, pe care o are de cand se află la Directie. Procesul de la Tribunal s-a desfaşurat într-o ură viscerală a avocatului său şi cu declaraţii mincinoase ale unor angajaţi, evident în favoarea directorului Adrian Macovei. Cu toate acestea, am câştigat procesul la Tribunal. A urmat apelul la Curte. Astăzi, adică după doi ani de judecată, Ziarul Gherila a câştigat procesul cu domnul Adrian Macovei, în mod definitiv şi irevocabil.
Ce am învăţat din această experienţă? Că sunt şefi de instituţii, care pot pica foarte uşor în patima puterii oferite de scaunul în care se află, uitând că acel scaun nu le-a fost hărăzit pe viaţă. Acest lucru mi s-a confirmat astăzi în mod oficial, deci nu am aberat toti anii astia. Falsa putere ameţeşte, te bagă în greşeală. Mai devreme sau mai târziu. Adevărata putere te saltă ca şef de instituţie, generând rezultatele lăudabile din teren! Am mai învăţat că într-un astfel de proces, partea adversă poate recurge la mojicii ieftine, dar foarte viclene, pe care trebuie să le combaţi până la definitiva epuizare a probelor. Am mai invatat ca oricat de subiectiva ar putea fi intr-o astfel de situatie, atitudinea ziaristului nu trebuie sa deraieze de la niste principii. Pentru ca are legea la dispozitie, mai precis noul cod de procedura civila care nu este doar bun, ci al naibii de bun! Am mai invatat ca trebuie sa-ti asculti avocatul, pana in cele mai mici detalii. Mai ales un avocat care stie ca epoca de aur e apusa si care militeaza pentru libertatea exprimarii corecte, exclusiv in interes public!” scrie Graţiela Bâzoi, directorul Gherila.