Dupa ce ne-am vandut pe doi lei gazul, petrolul, electricitatea si alte resurse strategice, Guvernul Boc se ambitioneaza sa dinamiteze unul dintre putinele domenii in care Romania mai facea performanta: domeniul nuclear. Nu stim daca la mijloc este vorba de dezinteres, prostie, rea-vointa sau, si mai grav, coruptie, cert este ca investitii de anvergura pe care orice stat cu o conducere zdravana la cap le-ar fi tratat ca fiind prioritare au fost stopate, amanate, tergiversate, cu alte cuvinte, lasate in aer. Am realizat cu senatorul Serban Valeca, specialist recunoscut la nivel international in domeniul nuclear si fost ministru al Cercetarii, un fel de radiografie a situatiei in care se gaseste sectorul nuclear din Romania, iar concluziile desprinse din interviul de mai jos sunt cat se poate de ingrijoratoare.
,,Din cauza acestor intarzieri repetate o serie de investitori strategici s-au si retras din proiect”
,,Fabrica de combustibil nuclear de la Mioveni va demara, incepand cu 2010-2011, pregatirile pentru dublarea productiei, ca urmare a punerii in functiune a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda” – asta declara premierul Emil Boc in urma cu doi ani. 2010 a trecut… Care sunt sansele ca acest lucru sa se intample in acest an?
Din pacate asa se intampla in ultima perioada cu proiectele de investitii de anvergura, de interes national. Incepand cu anul 2005 tot sper ca cel mai mare proiect energetic al tarii sa continue de unde l-am lasat in decembrie 2004 (ma refer la demararea lucrarilor de constructie a Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda si hidrocentrala cu repompaj de la Tarnita sa demareze). Din cauza acestor intarzieri repetate o serie de investitori strategici s-au si retras din proiect. Totodata si celelalte investitii ale producatorilor romani trebuie sa se coreleze cu termenii din proiectul Cernavoda.
Ati putea, intr-o maniera succinta, sa ne prezentati beneficiile materializarii unui astfel de proiect de anvergura? Eventual, poate ne puteti prezenta si niste cifre…
Proiectul are o serie de avantaje majore si aici am sa enumar cateva:
-acoperirea cresterii consumului energetic intern cu inca 20% energie ieftina si curata, in conditiile in care peste 30% din parcul actual de termocentrale are durata de viata expirata. In acest fel s-ar ajunge ca cca 40% din necesarul de energie al tarii sa fie produs in centrale nuclearoelectrice;
-proiectul CANDU este indigenizat, in sensul ca peste 59% din echipamentele si serviciile de construcie-montaj se pot executa in Romania. In acest fel se obtine o eficientia majorata a investitiei, care pe langa faptul ca reprezinta o investitie in productie, poate asigura si cca 80000 de locuri de munca pe perioada de constructii-montaj-cand am demarat proiectul in 2003, un avantaj era reprezentat si de faptul ca firmele constructoare puteau trece de la constructia reactorului 2 la cel de-al treilea s.a.m.d. asigurandu-se in acest fel mentinerea de competente in fabricarea si montajul de echipamente nucleare;
-eliminarea noxelor si gazelor cu efect de sera: energia nucleara face pasi importanti in a fi recunoscuta ca forma de energie curata (exista in acest sens o rezolutie a Parlamentului European);
-nu in ultimul rand este pretul energiei electrice produse prin procedeul nuclear care este cu mult mai mic decat cel al energiei produse prin arderea combustibililor clasici;
-o rata de amortizare a investitiei de cca 12,5 ani, s.a.
,,Foarte multi dintre guvernantii actuali fac investitii numai la televizor”
Cat de mult mai pot fi taraganate lucrurile si care este pericolul amanarii constante de punere in functiune a celor doua reactoare?
Cred ca investitia a fost amanata prea mult timp. Care este pericolul? Va dau numai un exemplu: in 2004, conform studiului de fezabilitate Unitatea 3 se executa cu cca 1,2 miliarde de euro, iar acum costul estimat este la peste 3 miliarde. Un alt risc important este sa se retraga toti investitorii iar investitia nu se poate realiza numai de la bugetul de stat, din lipsa de fonduri.
Mi-e si teama sa va intreb ce se mai aude de construirea celei de a doua centrale nucleare din Romania?… Este un subiect care observ ca a fost trecut pe linie moarta.
Nici nu se putea intampla in alt fel. Ca sa vorbesti ca politician despre a doua centrala nucleara trebuie sa ai un minimum de cunostinte (sau sa intrebi specialistii) si observi cu uimire ca studiile de amplasament si caracterizarea amplasamentului dureaza intre 3 si 5 ani, ofertarea/licitatia tipului de reactor minimum 2 ani asigurarea aranjamentelor financiare inca 2 ani. Deci iata o perioada de 7 pana la 9 ani dupa care poate incepe constructia care si acesta poate dura de la 6 la 8 ani. Reafirm ceea ce am spus de multe ori: foarte multi dintre guvernantii actuali fac investitii numai la televizor; pacatul este ca ei nu se pricep iar multa lume crede asemenea afirmatii fara acoperire.
Din punctul dumneavoastra de vedere, ce ar trebui sa fie prioritara pentru politica energetica a Romaniei: contructia celei de-a doua centrale sau punerea in functiune al celor doua reactoare?
Ca sa fie pe inteles raspunsul am sa dau cateva elemente: odata cu decizia din perioada anilor 1970-1975 de a adopta filiera canadiana CANDU 660, in Romania s-a produs un transfer tehnologic de fabricare echipamente. Totodata s-au dezvoltat institute suport de proiectare si cercetare-dezvoltare cum ar fi ICN Moveni si fabrici speciale de fabricare a combustibilului nuclear si a apei grele. Toate acestea au presupus niste costuri. In decembrie 2000, cand am demarat investitia la reactorul 2 de la Cernavoda, am facut impreuna cu specialistii un calcul de eficienta globala, neuitand (asa cum s-a intamplat de cele mai multe ori dupa 1989) costurile initiale din perioada 1970-1980. Calculul a aratat ca amortizarea tuturor costurilor ce includ si orizontala se face daca se vor construi minimum 3 unitati la Cernavoda. Totodata trebuie avut in vedere si faptul ca 16% din investitie este deja facuta (studiile de amplasament, seviciile suport, cladirile reactoarelor si o parte din echipamente). Deci avem de pus in valoare o competenta si o parte din investitie. Trebuie avut in vedere si competentele existente ale universitatilor de a pregati resursa umana pe domeniu.
Constructia unei centrale de alt tip pe langa cele expuse mai inainte (amplasament,etc) presupune si o „indigenizare” a proiectului incepand cu institutele de cercetare-proiectare si terminand cu industria.
Ca sa revin la intrebarea dvs. raspunsul este clar: terminarea investitiei da la CNE Cernavoda prin punerea in functiune a Reactoarelor 3 si 4 trebuie sa fie prioritara.
Nu vreau sa fiu pesimista, dar e posibil sa nu se realizeze nici una, nici alta dintre obiective?
Datorita unei neintelegeri a complexitatii si specificului proiectului, din pacate toate optiunile in acest moment sunt deschise.
,,Problematica resurselor umane din domeniul energeticii nucleare este foarte grava in Romania”
Asa cum arata, la acest moment, bugetul de stat, care este suma alocata pentru domeniul nuclear si catre ce sunt directionati banii?
Sunt alocatii numai pentru fabricatia de apa grea, cercetarea suport si pentru mineritul de uraniu, dar insuficiente. Pentru investitia propriu-zisa nu sunt alocate sumele necesare.
Ne pleaca specialistii din domeniul nuclear catre alte tari in care salariile sunt mult mai motivante. Cat de serioasa este situatia la acest moment?
Problematica resurselor umane din domeniul energeticii nucleare este foarte grava in Romania si foarte grea chiar la nivel mondial. Deoarece este un domeniu complex care presupune materii destul de grele coroborat cu lipsa unor investitii in domeniu, numarul tinerilor care urmeaza specializarea se diminueaza. Din cauza neinterventiei guvernelor, acelasi lucru se intampla si pe plan mondial. Din acest motiv, in domeniul nuclear este un continuu „heads-hunting”, proces in care noi suntem intr-o continua pierdere datorita conditiilor prezentate mai sus. Problematica este generalizata, numai ca in Romania se cupleaza mai acut si fenomenul de imbatranire a personalului. Din acest motiv Agentia Internationala pentru Energie Atomica de la Viena a initiat un grup de lucru la care am fost invitat sa particip pentru elaborarea unui „Ghid privind managementul cunostintelor nucleare”, document care odata cu aprobarea in luna iunie 2011 va deveni opozabil tuturor statelor membre inclusiv tarii noastre. Documentul va contine prevederi/ obligatii relativ clare pentru cresterea capabilitatilor umane in domeniul energeticii nucleare.
,, Interventia politicului nu poate fi decat daunatoare lucru care s-a dovedit din pacate in istorie”
Cat de periculoasa este numirea de sefi pe criterii politice in institutii precum ICN sau FCN Mioveni?
O asemenea interventie este neinspirata, prosteasca si periculoasa! Domeniul nuclear are reguli specifice, stricte, clare si internationale. Resursa umana, inclusiv managementul se supune tuturor procedurilor aplicabile. Interventia politicului nu poate fi decat daunatoare lucru care s-a dovedit din pacate in istorie (vezi accidentul de la Cernobil unde eroarea umana a fost determinata de incalcarea unor proceduri de catre factorul politic). Cu asta cred ca am spus totul si am tras si un semnal de alarma in acest sens.
Care sunt greutatile cu care se confrunta, la acest moment, cele doua institutii?
Intarzierea demararii inestitiei de la Cernavoda conduce la unele efecte si pe platforma nucleara de la Mioveni ca si pe toata orizontala din industria de profil. ICN si FCN sunt producatorii traditionali a unor echipamente si servicii speciale cum ar fi: sistemul de localizare combustibil defect, statii de respirat, camere de ionizare, testarea masinilor de incarcare-descarcare combustibil nuclear, dublarea capacitatilor de fabricare combustibil, etc.
Ca fost ministru al Cercetarii si ca om care a lucrat si s-a perfectionat in domeniu nuclear, cei de la putere apeleaza la experienta dumneavoastra atunci cand iau decizii sau fac strategii in acest domeniu?
Am considerat Programul Nuclear National ca fiind de importanta deosebita, si de cate ori am fost solicitat am pus la dispozitie cunostintele acumulate considerand ca sustinerea acestui program este benefic pentru Romania.
,,Prostia cu bombele se tot reia dupa revolutie”
Presa ruseasca a acuzat Romania ca si-ar pregati propriul arsenal nuclear, fiind pe cale sa adere la clubul statelor nucleare si ca la Mioveni se pot crea cantitati suficiente de uraniu pentru fabricarea bombei nucleare. Nu va intreb cat de adevarate sunt declaratiile, pentru ca nu le veti confirma, ci va intreb urmatorul lucru: ce interes are Rusia sa arunce pe piata astfel de informatii?
Nu cunosc interesul specific dar pot face cateva comentarii.Cu toate specificitatile sale, un program nuclear contine totusi si obiective de investitii, investitii care sunt cele mai „concentrate”, daca ma pot exprima asa, adica valoarea investitiei impartita la volumul unui reactor este foarte mare, de unde rezulta si un interes deosebit. Cand te grabesti sa anunti o posibila investitie apar si factori perturbatori de acest gen. Chiar daca este speciala si in materie de energetica nucleara este tot o piata concurentiala, dar cu reguli mult mai multe si mai dure. Totodata trebuie sa avem in vedere si faptul ca o eventuala oprire a unui program nuclear deschide o mare oportunitate furnizorilor de combudtibili: petrol, gaz, etc pentru acoperirea necesarului de energie.
Prostia cu bombele se tot reia dupa revolutie si va repet si dumneavoastra ceea ce spun de prin 1991 si anume ca nu ne-am propus si nu facem nici un fel de activitate in acest domeniu pe platforma nucleara de la Mioveni si nici in alta parte in Romania.
Sunteti unul dintre putinii romani care au avut ocazia sa participe la experimentele ce se fac in laboratoarele CERN, cu acceleratorul de particule. Isteria producerii unei gauri negre care sa ne inghita pe toti a trecut si de atunci nu s-a mai auzit nimic. Ce noutati aveti de acolo?
Experimentul este in derulare, ajungandu-se la jumatate din energia finala pe care trebuie sa o atinga acceleratorul de particule LHC. Pe langa studierea particulelor elementare se urmareste si determinarea bosonului Higgs sau asa zisa „particula a Dumnezeu”(demonstrat numai teoretic pana acum). Toate acestea pentru dezvoltarea de modele care sa ne faca sa impingem mai departe cunoasterea legilor fundamentale ale naturii, sa avem aplicatii cum ar fi tratarea cancerului, sa trecem la o noua era in tehnologia informatiei, atat in ceea ce priveste supercalculatoarele (viteze si cantitati de informatii uriase) cat si „internetul inteligent”.
Daca in acest moment folosim cu incredere instrumentul numit pagina web: www…, este pentru ca in 1990 la CERN „tot din cauza” unor experimente de fizica a fost inventat world wide web-ul. In concluzie cred ca trebuie sa avem incredere in colectivul de cercetatori de la CERN, mai ales ca sunt si cca 150 de romani, si sa asteptam vesti bune peste cca un an.