Consiliul Județean Argeș organizează, duminică, 4 septembrie, începând cu ora 12.00, în incita castrului roman Jidova, cea de-a II-a ediţie a festivalului cu specific roman „Sigiliul Romei în Argeş”. Evenimentul este organizat în cadrul sustenabilităţi proiectului Castrul Câmpulung Jidova – un simbol al Romei la graniţa dintre imperiu şi lumea barbară”.
Întregul eveniment are menirea de a face o incursiune în istorie şi de a captiva publicul cu numeroase surprize şi reprezentaţii, constând în desfășurarea mai multor activităţi în aer liber, prin intermediul cărora turiştii vor avea posibilitatea de a intelege culturile romană şi dacică, precum și cât şi importanța castrului Jidova în sistemul de fortificaţii de pe Limesul Transalutan.
Castrul Roman va deveni o scena de teatru plină de animaţie şi spectacole. Atmosfera creată prin decor va fi susţinută de muzica specifică perioadei romane. Publicul prezent va lua parte activ la toate acţiunile, având ocazia să învețe să realizeze diferite obiecte şi să devină personaje în scenariul festivalului.