Chiar în prima zi de campanie electorală, procurorii DNA i-au dat întâlnire Elenei Udrea pentru a mai schimba nişte vorbe pe marginea dosarului Gala Bute. Candidatul independent le mulţumeşte anchetatorilor, afirmând că se simte ca… traian Băsescu în 2004.
,,Start în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie cu un nou termen în dosarul Gala Bute. Mă simt ca Traian Băsescu în 2004 când era plimbat cu toată presa după el pentru a fi arătat poporului. Campania începe cum nu se poate mai bine, având toată presa cu mine. Mulţumesc Sistemului pentru grija ce mi-o poartă. Nu ştiu dacă aş fi putut să am parte de mediatizare altfel dată fiind candidatura independentă.” a declarat Elena Udrea. După care s-a retras să facă o levitaţie şi să pupe trei icoane.