Festivalul-concurs national al filmului cu tematica religioasa „Lumina din Lumina”, editia a XVI-a, se afla in plina desfasurare. Sunt inscrise 25 de filme – documnentare si eseu – reprezentand 18 studiouri de video-film din 14 judete ale tarii.
Marti, 5 mai, la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges a avut loc preselectia pentru alegerea celor mai bune productii filmografice prezente in concurs. Un juriu de specialisti a selectat pentru etapa finala care se va desfasura la Curtea de Arges, in ziua de 15 mai, la Casa de Cultura cele 14 filme care vor concura pentru obtinerea premiilor.
Argesul va fi reprezentat in finala de filmul „Biserica Sfanta Vineri”, documentar al Studioului de video-film Production al C.J.C.P.C.T. Arges, realizator: Victor Antipa; imagine: Florin Dulica si fotografie: Sorin Danut Radu; si de filmul-reportaj „Manastirea Polovragi – Raiul de pe Oltet”, realizator: pr. Ciprian Necula din Badesti-Pietrosani.
Organizatorii acestui eveniment de importanta nationala sunt: Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges, institutie finantata de Consiliul Judetean Arges, Episcopia Argesului si Muscelului si Casa de Cultura „George Topirceanu” din Cetatea Basarabilor.
Iubitorii filmului si spectatorii din judet si din municipiul Curtea de Arges vor avea prilejul ca vineri, 15 mai, incepand cu ora 10,00, la Casa de Cultura „George Topirceanu”, sa participe la o manifestare complexa constand din festivitatea de premiere la Expozitia nationala „Rugamu-ne tie!”, editia a XI-a, vernisajul expozitiei cu lucrarile cele mai valoroase, gala filmului cu tematica religioasa si colocviul „intre documentar si eseu. Tendinte actuale in realizarea filmului cu tematica religioasa”.