Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, a uimit toată pesedimea. Nu cu subiectul Facebook, acesta deja s-a consumat (nu finalizat). Ci vineri când, la întrunirea pesediştilor care a avut loc la Bascov, i-a mulţumit primarului Gheorghiţă Boţârcă pentru faptul că a fost printre puţinii care i-au fost alături.
Imediat ce am auzit grozăvia, am căutat pe Facebook să vedem, poate are şi Boţârcă vreun cont şi i-o fi fost aproape în online. Căci, în realitate, Gheorghiţă Boţârcă era cel care îşi întreba colegii din Biroul Judeţean al PSD Argeş (care tot la iniţiativa sa s-a întrunit): ,,Cum să mai ieşim noi cu acest Tecău pe scenă, în faţa oamenilor?!”. A fost contextul în care, deputatul Mircea Drăghici, i-a spus lui Boţi ceva de genul: ,,Prietene, atunci fii tu preşedinte dacă ţi-e ruşine! Condu tu!”
Sincer, speram că după toată reprezentaţia de… naivitate a preşedintelui CJ Argeş, acesta să fi învăţat ceva, mai ales că afirma că va fi mai atent la oamenii din jurul său. Şi uite că acum îi mulţumeşte, public, tocmai călăului!