Muzeul Judetean Arges anunta cu bucurie selectarea spre finantare de catre Consiliul National al Cercetarii Stiintifice, prin programul Tinere Echipe de Cercetare Independente – Stiinte Umaniste, a proiectului de cercetare Expresivitatea arheologica a periferiei. Particularitatile contactelor interculturale in zonele de margine din preistorie pana in evul mediu. Acest grant are o durata de doi ani, beneficiind de un buget de 30.000 Euro.
Directorul proiectului este seful sectorului muzeografie al muzeului pitestean, cercetatorul stiintific arheolog Dragos Mandescu, doctor in istorie magna cum laude al Universitatii din Bucuresti, iar colectivul de cercetare este alcatuit din tineri doctoranzi in istorie si arheologie (Marius Paduraru, Ion Dumitrescu), arheologi ai muzeului.
Obiectivul principal al proiectului este cercetarea stiintifica a patrimoniului arheologic al judetului Arges vazut ca un spatiu de contact si de interferenta intre culturi si civilizatii, precum si popularizarea si valorificarea sa la nivel national si international.
Rezultatul final al acestui proiect de avergura va consta in intocmirea si editarea repertoriului arheologic al judetului Arges, judetul nostru alaturandu-se astfel celorlalte 16 judete ale tarii care beneficiaza deja de o astfel de lucrare.