Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a efectuat pe 22 martie un control la ICN Piteşti pentru a verifica starea în care se află şi modul de funcţionare al Reactorului Nuclear TRIGA.
Controlul a survenit în urma declaraţiilor fostului deputat PNL Adrian Miuţescu. Acesta a afirmat într-o conferinţă de presă că are informaţii din interiorul ICN despre faptul că aerul şi apa de la Mioveni ar fi contaminate radioactiv.
Rezultatele controlului au relevat faptul că ,,valorile parametrilor de mediu pe amplasamentul ICN Piteşti s-au situat în limitele de variaţie ale fondului natural, nefiind pusă în pericol sănătatea populaţiei sau a personalului expus profesional.”
În urma acestui control, conducerea ICN Mioveni, prin directorul general Cristian Patticu, a decis acţionarea în judecată a purtătorului de cuvânt al PNL Argeş. Potrivit acestuia, Miuţescu ar fi afectat încrederea şi prestigiul de care se bucură ICN atât pe plan naţional cât şi internaţional. Plângerea a fost deja depusă la DIICOT şi înregistrată cu numărul 32/24.03.2015.
Mai multe, în comunicatul de mai jos!
Citiţi şi punctul de vedere al lui Adrian Miuţescu!
Adrian Miuţescu: Există mărturii şi afirmaţii cu privire la poluarea radioactivă de la Mioveni