În urma articolului publicat ieri pe Bitpress.ro – ,,Dacă eram la Dan Manu în partid, îl băteam în Consiliul Județean! Îl aduc cu avionul în comună, numai să vină!" – conducerea C.J. Argeș s-a… sensibilizat și a trimis în această dimineață o echipă pentru a evalua costurile, la fața locului, cu promisiunea fermă că cei aproximativ 3 kilometri de drum județean vor fi asfaltați.
Așa cum am mai scris, vorbim de 3 km praf și pulbere, care leagă localitatea Poiana Lacului de comuna Albota, dar care este și zonă de tranzit pentru bună parte dintre cei care vin dinspre localitățile învecinate și se îndreaptă spre Drăgășani, Vâlcea sau Slatina.
Primarul este mai mult decât bucuros și, în ciuda faptului că a fost extrem de vehement și acid la adresa conducerii județene (și pe bună dreptate), ne-a declarat că le acordă prezumția de bună credință și că, pentru ultima oară, o să le acorde credit. Noi așteptăm să se întâmple… minunea, cu rezerva cuvenită și speranța că lucrurile vor începe să se miște și în teren, nu doar în hârtii.