Cererile DNA privind încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Marko Attila au ajuns, marţi, la Camera Deputaţilor. Miercuri, Comisia Juridică ar fi trebuit să se pronunţe în acest sens. Numai că… cei doi acuzaţi nu au ajuns la comisie. Deputatul argeşean Cătălin Teodorescu a cerut un nou termen pentru că nu ar fi avut timp să consulte dosarul.
,,Era normal să existe această amânare. Nu am apucat să vedem dosarul nici eu, nici avocatul. Marţi, la ora 15.00, am fost anunţaţi de sosirea dosarului. Nu am văzut probele. Din câte cunosc, în ceea ce mă priveşteâ, singura probă este că am făcut parte din acea comisie.” a declarat deputatul Cătălin Teodorescu.
În cazul lui Marko Attila, acesta a argumentat că nu poate fi prezent fizic întrucât trebuie să fie prezent la un alt process, în Ardeal.
Ca atare, Comisia se va întruni cel mai probabil marţea viitoare pentru audierea celor doi şi pronunţarea pe cerere DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PDL Florin Cătălin Teodorescu, cercetat în dosarul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, privind o despăgubire ilegală făcută de ANRP.
DNA a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Cătălin Teoedorescu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat transmis luni de DNA.
Potrivit procurorilor, în calitatea sa de fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Teodorescu s-a prezentat, luni, la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.