2,4K
Presedintele PNL Ion Popa a declarat saptamana aceasta ca nu va mai purta costum national la Golesti, cu prilejul decernarii premiilor Cetatenilor de Onoare ai Argesului si ca este foarte bucuros ca nu mai este obligat de catre regulament sa adopte o astfel de tinuta.
Ni s-a parut cel putin dubioasa aceasta declaratie venita din partea unui liberal, ba unul rasat, dupa cum se considera, caci portul popular nu poate decat sa onoreze pe cel care il poarta. Ca atare, am facut… sapaturi si am aflat ca in spatele acestei decizii se afla o alta motivatie. Ion Popa i-a cedat materialul de costum colegului Constantin Polexe, vicepresedinte al Consiliului Judetean, caci, de la an la an, acesta din urma este din ce in ce mai… implinit. Numai pentru brodarea iei au fost necesare 10 zile de munca neintrerupta. De asemenea, pentru chimir s-a folosit pielea tabacita a 15 boi de prasila, iar pentru fixarea cataramelor a fost utilizata sudura in mediu protector de gaz cu electrod din tungsten, o procedura in care caldura necesara sudurii este furnizata de arcul electric ce se produce intre electrodul infuzibil si piesa de sudat. Cum sa va spun…. ceva foarte tare, ultima descoperire in materie de rezistenta a sudurii!
Din pacate, gestul de onoare al lui Ion Popa nu a fost apreciat de vicepresedintele Polexe. La o zi dupa ce si-a plimbat trupul in frumosul si durabilul costum popular, acesta s-a afisat la brat cu Calin Popescu Tariceanu, inlaturand astfel orice speculatie privind apartenenta sa de liberalii de… stanga.