5K
De ceva vreme, Jean Dumitrascu, directorul Filarmonicii Pitesti, a inceput sa-si posteze pe Facebook o serie de fotografii, unele de familie, altele alaturi de prieteni sau de oameni de cultura. Ce l-a determinat sa-si posteze viata in imagini pe o retea de socializare? De la aceasta curiozitate a inceput interviul nostru, unul care va avea mai multe parti si asta pentru ca, prin prisma carierei sale profesionale si a oamenilor pe care i-a cunoscut sau care l-au format, Jean Dumitrascu are foarte multe lucruri interesante de spus. Am inceput cu… bunicii acestuia, despre care s-au scris carti si despre care insusi directorul Filarmonicii Pitesti doreste sa scrie una.
,,Primele fotografii sunt de la doi ani, de cand mi s-a taiat motul”
Jean Dumitrascu, alaturi de tatal sau
Ce v-a determinat sa va postati viata, in fotografii, pe o retea de socializare?
In primul rand am cautat in arhiva foto, fie digitala fie pe carton, pentru a putea scrie o carte din culisele culturii argesene. Am tot cautat fotografii mai putin cunoscute, din spatele cortinei. Pe de alta parte le-am si postat pe Facebook pe cele care tin de viata mea pentru ca am si foarte multi prieteni necunoscuti. Unii sunt prieteni… intre ghilimele, care nu stiu ce am facut sau se fac a nu stii. Altii chiar imi sunt vechi prieteni care nu stiu ce am facut in ultimii zece sau 20 de ani. Sunt persoane in lista mea de prieteni cu care nu m-am mai vazut fizic de 20 de ani. Sunt fie plecati din tara, fie locuiesc in alte localitati s.a.m.d. Din pacate nu am timp sa le scanez pe toate, pentru ca sunt foarte multe. Ce-i drept, nu atat de multe pe cat mi-as fi dorit eu sa existe. Spre exemplu, pozele legate de stramosii mei sunt mai putine decat cele de care imi aduc eu aminte din copilarie: tataie Costica, soldat sau subofiter de jandarmi in Basarabia, nu mai gasesc o serie de fotografii cu tataie Radu din partea mamei, de pe front. Nu exista fotografii de la nasterea sau de la botezul meu…
In vremea aceea era ceva mai dificil sa faci poze la toate evenimentele la care ti-ai fi dorit. Erati copil de la tara…
Da, absolut. Primele fotografii sunt de la doi ani, de cand mi s-a taiat motul.
,,Aveam trei ani cand am gasit-o pe mamaie Marina moarta in fata casei”
Primele lucruri de care va aduceti aminte tot de la varsta de doi ani sunt?
Primele amintiri le am intre doi si trei ani. Una este legata de tataie Costica, bunicul din partea tatei. Stiu ca m-a luat in brate sa imi arate un avion bimotor care zbura foarte jos, pe deasupra gradinii noastre de pruni de la Teiu. Stiu ca m-a infiorat, m-a si speriat putin. O alta amintire pana la trei ani este legata de munca. Ma luau cu mama, cu mamaie Marina intr-o tarna si ma duceau la cules de prune. Stateam acolo ca intr-un tarc pentru copii. Asa aveau involuntar si grija de mine. Tot ca prime amintiri… Stiu ca eram un copil foarte plangacios. Se nascuse fratele meu si tot eu plangeam mai mult decat el, desi eram mai mare cu doi ani. Ma scotea tata afara ca sa nu-l trezesc si imi arata stelele: ,,Uite carul mare, uite closca cu pui…”. Si asa imi trecea… O alta amintire care m-a marcat… Aveam trei ani cand am gasit-o pe mamaie Marina moarta in fata casei matusei mele. Mi-aduc aminte ca m-am dus sa culeg niste visine – si acum sunt visinii acolo – si nu prea ajungeam, eram foarte mic. Asa am dat intamplator de mamaie Marina, trantita printre florile din fata casei. Am fugit la mine in curte. Mama cu tanti jumuleau un pui. Am strigat: ,,Mama, mama, mamaie doarme in flori!”. Nu stiam eu ce inseamna sa mori atunci…
A murit de batranete?
Cred ca de suparare a murit. Era tanara si tataie murise doar cu cateva luni inainte. Era a doua sa sotie. Prima mea mamaie a murit in 1943, la varsta de 30 de ani, cand tataie era pe front, tata avea doi ani jumatate.
Ironia sortii: sa pleci pe front, sa supravietuiesti, dar sa iti gasesti sotia moarta.
Si tataie din partea mamei a trait o drama asemanatoare…
,,Tataie Costica s-a batut la propriu cu militia, pentru pamant”
Cat ati apucat sa va cunoasteti bunicii?
Pe tataie Costica, putin. Tin minte ca tragea sa moara si eu il trageam de par. Eram copil, nu aveam nici trei ani… Stateam in pat, nu intelegeam ce se intampla. Saracul, agoniza… Il batusera pentru a nu-stiu-cata oara cei de la militie, dupa ce fusese de nenumarate ori arestat din cauza pamantului.
Nu a vrut sa-l dea la CAP?
I l-au luat pana la urma, dar nu pe tot. Noi am ramas pe vremea lui Ceausescu cu foarte mult pamant, pentru ca tataie Costica s-a batut la propriu pentru el si a avut mari probleme din cauza asta. Am reusit sa fac rost de procesele verbale despre ,,dusmanul poporului” Constantin Dumitrascu. Desi pamantul din camp ne fusese luat, isi aparase cu indarjire pamantul de acasa. Aveam cea mai mare curte din comuna Teiu: 1000 m.p., cand trebuia sa fie de numai 250 m.p.
Dupa moartea bunicului nu au continuat hartuirile militiei?
Nu. Dupa anii ’70 s-a indulcit regimul, nu a mai fost la fel de brutal.
,,Tataie Radu s-a intors din lagar cu barba pana la brau si cu 27 de kg”
Tataie Radu (stanga), inainte de a ajunge in lagarele rusesti
Tataie Costica si cele doua sotii s-au dus repede. Ce ne puteti spune de bunicii din partea mamei?
Pe tataie Radu l-am cunoscut destul de bine. Si pe mamaie din partea mamei. Tataie cu mamaie apar intr-o carte scrisa de Mitica Ungureanu, prietenul nostru si ruda mea.
Cu ce anume lucruri se regasesc in carte?
Era scris cum tataie Radu o furase, din comuna Morteni, pe mamaie. Asa se furau fetele pe vremuri… Asa am aflat si ca Mitica Ungureanu isi petrecea vacantele in sat, pe la un vecin. Era mai mare decat mine, nu-l stiam. La tara, copiii se jucau pe categorii de varsta, nu ne amesteacam cu cei mai mari decat noi. Pe de alta parte, l-am cunoscut pe tataie Radu si din cartile profesorului Nania, fie cele de vanatoare, fie monografia despre Valea Mozacului… In cartile profesorului Nania, tataie apare cu multe date, informatii oferite istoricului si cu cantecele de lagar.
A facut lagarul, sa inteleg…
Da, a fost luat prizonier de catre rusi dintr-o comuna de langa judetul Iasi, pe 30 august, desi dupa 23 august ’44 noi nu mai luptam cu rusii. Si cu toate acestea au mai luat prizonieri pana pe 12 septembrie, adica pana s-a incheiat armistitiul oficial. Am o mare datorie fata de tataie sa ii public cartea vietii lui, pentru ca mi-a tot povestit-o. De cate ori munceam impreuna, fie ca mergeam la fan, fie ca eram la cules de prune, fie ca insiram la tutun, fie ca eram pe camp, fie ca mergeam la el, ca era paznic la strugurii CAP-ului, ne povestea experientele din razboi, si ca soldat, dar si ca prizonier in lagare.
Ce l-a marcat cel mai tare?
A murit de mai multe ori si a inviat de mai multe ori. O data a murit de frig, a inghetat si s-a trezit dupa ce camarazii lui l-au dezbracat la pielea goala si l-au frecat cu zapada. Fusesera invatati de catre comandanti sa nu cumva sa adoarma, ca asa se instaleaza moartea alba. Insa faptul ca stateau doua-trei zile nedormiti, pe gerul acela din Rusia, l-a facut pe tataie Radu sa nu mai reziste. Au reusit, insa, sa-l invieze. A doua oara, in perioada in care era in al treilea lagar de munca prin muntii Ural, orbise din cauza slabiciunii. Ajunsese la 27 de kg, nu s-a mai trezit. L-au urcat pe o gramada de cadavre, acolo unde s-a si trezit noaptea, cand s-a pornit o ploaie. Practic, ploaia l-a inviat. Intre timp, rusii il declarasera in acte decedat. Cand s-a trezit, s-a dat jos de pe mormanul de cadavre care urmau a fi ingropate si a aparut asa, ca o stafie din morti.
Cum a fost revenirea acasa?
Sase saptamani a facut din muntii Ural pana la noi acasa. A plecat cu o blana pe care o punea intre tampoanele de tren si asa a venit pana la Bucuresti, apoi pana la Gaesti. De la Gaesti si pana la noi in sat a venit pe jos.
Cred ca arata ca o fantoma, bietul de el…
Asa este… L-a cunoscut doar mama lui, mama Chira. In rest nu l-a mai cunoscut nimeni. Avea barba pana la brau si 27 de kg.
Cata vointa trebuie sa fi avut…
Asa este! Cand eram noi mai mici, tataie se mai distra amar cu noi si ne punea sa-i punem mana pe schijele din frunte, din coaste, din spinare… Era plin de gloante prin picioare, si-n tampla avea… In rest, era un om tacut, nu era un om vorbaret.
,,A plecat pe front cu gandul sa nu omoare pe nimeni”
Cum a trecut peste toate grozaviile razboiului si experientele din lagar?
A interpretat totul biblic. A plecat pe front cu gandul sa nu omoare pe nimeni. Cu buna stiinta, sa ocheasca pe cineva ca sa-l omoare, nu a facut asta. A fost convingerea lui ca va ramane in viata si asta l-a tinut in viata. Tragea la nimereala, fara sa ia intentionat viata cuiva.
A fost un om credincios…
Foarte credincios, si interpreta totul prin Biblie. Si despre venirea comunistilor stia ca oamenii in negru vor veni la portile oamenilor si asa a fost: erau imbracati in negru si te amenintau cu pistolul ca sa te forteze sa intri in CAP. Tataie Radu a trait pana in 1993, a fost si membr AFDPR, a fost regalist toata viata, Mamaie a murit foarte tanara… Dupa moartea ei, tataie venea sa faca Revelionul la noi. Intai, insa, asculta mesajul regelui Mihai si abia apoi ne dadea cu grau in fereastra cum era obiceiul si ramanea la noi peste noapte.
,,Pana si Vaticanul a avut turistii sai, s-a implicat in Revolutia romana”
Cum a trait venirea comunistumui?
L-a privit ca pe o pedeapsa biblica pentru pacatele noastre. Asa a luat-o.
S-a conformat, a indurat in tacere, sau a fost mai razvratit, ca tataie Costica?
Nu a vorbit. In lagar i s-a spus ca daca va vorbi in public, va ajunge din nou acolo. Toate povestile sale le-a spus foarte tarziu si numai in familie. Nu in anii ’50, nici in anii ’60… Si mama si matusa Nina le-au aflat foarte tarziu.
Revolutia cum a privit-o?
Daca ar fi fost, s-ar fi dus la Bucuresti. A facut-o un alt unchi de-al meu, care a fost si el persecutat. De la el stiam ca va veni Iliescu la putere… Toata Europa Libera il anunta pe Iliescu, dar s-a uitat lucrul acesta. Eu ascultam in ’89 Europa Libera, eram in armata. Stateam de paza noaptea si ascultam. Numai de Ion Iliescu se vorbea. Si se stia ca Ceausescu va pica, numai ca se stia ca va pica in ianuarie 1990 si ca i s-a mai dat o sansa la Congresul XIV. Ceausescu a crezut ca atunci va fi schimbat, dar lucrurile s-au precipitat dupa un conflict intre el si Gorbaciov. Apoi au venit la noi toti turistii, nu numai cei sovietici. Pana si Vaticanul a avut turistii sai, s-a implicat in Revolutia romana.
Sa nu-si bage papa coada…
A avut si el o divizie pe aici…
,,Boala mea am luat-o ca pe o binemeritata pedeapsa pentru pacatele mele”
Pentru ca vom detalia intr-un alt episod perioada aceasta, sa revenim la bunici. Pe cei din partea tatalui i-ati cunoscut prea putin…
Dumnezeule, mamaie de-a doua a murit cand eu aveam trei ani, tataie tot la trei ani, iar prima mamaie din ’43, cu 25 de ani inainte sa ma nasc eu. Pe tataie Radu l-am cunoscut cel mai bine.
Ce amintire va este cea mai draga?
Tataie Radu a fost un taran autentic, un taran darz, foarte serios, cu cultul muncii, cu respect pentru valori, cu simtul umorului… Ce nu i-am mostenit – pentru ca era poreclit cinteza-, a fost vocea. Canta foarte frumos, doinea si dansa. A fost printre ultimii care au mai jucat calusul la noi in sat, disparut acum zeci de ani.
Nu s-a recasatorit?
Nu.
Nu i-a fost greu singur?
A trait asa, ca un martir. Si-a gasit foarte greu rostul fata mamaie Marioara. Mamaie a murit de cancer, eu treceam pe clasa a VIII-a si in vacanta de vara realmente a trebuit sa o pazesc. Eram cu lumanarile pregatite si mamaie Marioara tragea la propriu sa moara. Si-a scuipat toti plamanii si era cu morfina alaturi. Sunt amintiri dureroase. Atunci s-a produs in mine o revolta chiar si impotriva lui Dumnezeu, pentru ca mamaie era foarte credincioasa. Visa ca eu sa devin preot. Nu intelegeam de ce a trebuit sa moara tocmai ea, care a trait ca o sfanta, care a transcris cu mana ei zeci si zeci de carti de rugaciuni, de evanghelii, de apocalipse… Acolo le-am citit, la mamaie si tataie, transcrise de mana, nu tiparite. Mamaie si tataie, la lumina lumanarii, ca ziua munceau, stateau si transcriau, cand faceau rost de o carte, pe maculatoare, pe ce caiete gaseau, cu creion, cu pix… Am si astazi o parte din aceste carti scrise. Sunt la mama.
Mamaie Marioara, alaturi de tataie Radu
Spuneati de revolta impotriva lui Dumnezeu. Ati inteles vreodata de ce?
Nu am inteles, pentru ca mamaie era fara de pacat. Dar a platit pacatele altcuiva, pentru ca de asta este bine sa nu pacatuiesti, pentru ca pacatele cad pana la al noualea neam. Tu poti pacatui si sa nu te pedepseasca pe tine, ci copilul, nepotul, unde te doare mai tare. Boala mea am luat-o ca pe o binemeritata pedeapsa pentru pacatele mele, am primit-o foarte senin, am fost constient de asta.
Din fericire este una care poare fi tinuta sub control.
Doamne-ajuta, asa este.
,,Pentru tataie Radu, pescuitul era modul lui de insingurare”
Eu, cand ma gandesc la bunici, imi amintesc de mamaita care ne trezea cu focsorul in soba si cu coca pe masa sau orezul cu zeama de varza si prune uscate, sau de tataie care venea cu pachet duminica, de la biserica… Dumneavoastra ce va vine in minte, apropo de acest gen de amintiri?…
Cu bunicii din partea tatalui am cam terminat ce aveam de spus, pentru ca au murit cand eram mic si ma leaga prea putine amintiri. Cu tataie Radu mergeam la pescuit, ne-a invatat sa facem o undita, o varsa…. Mama cu tata nu ne lasau pe mine si fratele meu sa mergem la peste pentru ca ne facem de ras. Spuneau ca numai oamenii saraci pescuiesc, pentru ca nu au ce manca. Asa era mentalitatea in sat…
Proveneati dintr-o familie mai instarita…
Da.
Pai daca s-a tinut bine de pamant tataie Costica?
Asa e… Dar pentru tataie Radu, pescuitul era modul lui de insingurare, de a ramane singur… Pleca insotit de profesorul Nania uneori, care a si notat cantecele de lagar, le-a publicat. Insa vor trebui republicate intr-un volum separat, nu amestecate cu alte documente si date.
Va canta si dumneavoastra la pescuit?
Da. Culmea-culmilor, ce canta acum Grigorie Lese, cu ,,Canta cucul, bata-l vina/ De se-aude-n Bucovina”, de la el l-am auzit, il invatase in lagar. Erau cantece care nu se auzeau la televizor sau pe placi de Dolanescu sau mai-stiu-eu-cine. Si in niciun caz cu ,,Badea-l meu e pe tractor”… Nu canta asa ceva…
,, Sa intri in clasa a VIII-a si sa te gandesti atatia ani sa te faci invatator si sa nu poti, pentru ca nu ai voce…”
Amintiri mai sugubete…
Deja eram elev la Generala 16, plecasem din sat si veneam sambata-seara acasa. Duminica ii vizitam intotdeauna pe bunici si daca ai mei imi dadeau 100 de lei, ca sa am peste saptamana bani de buzunar, sa nu cumva sa sufar de mancare , tataie imi dadea pe furis de mamaie 50 de lei. Dupa care imi dadea si mamaie, tot pe furis, 3 lei, mai imi dadea si tanti Marioara, si nenicul Ion, si uite asa ma faceam cu 250 de lei si imi puteam permite sa cumpar si Faustul tradus de Stefan Augustin Doinas, in editie impozanta, si operele lui Mihai Eminescu, si ,,Getica” lui Vasile Parvan, carti care eram la 200 de lei, cat o pereche de pantofi de piele. Atat costau unele carti, pentru ca in general cartile erau ieftine.
Probabil de la bunici ati mostenit dragostea pentru citit…
Cred ca da, pentru ca acolo am si invatat sa citesc. In podul lor citeam la lumina care venea prin crapatura de la acoperis, din lada matusii Nina, sora mamei. Gasisem acolo tot felul de carti si caiete cu amintiri, gen oracol… Din acelea cu… ,,Din Oceanul Pacific,/ A iesit un peste mic”… Nu stiu daca mai exista acel caiet, trebuie sa il caut pe la tara ca vreau sa il dau fetei mele sa se distreze putin. Acesta era nivelul de liceu, de absolvire, nu de 12-13 ani, ca acum.
Ati avut acces la multe scrieri religioase. Cum de nu ati ajuns preot?
Din cauza vocii. Nu am avut. As fi vrut sa fiu invatator. Mama si mamaie doreau sa ma fac preot, in afara de tata care voia sa ma fac ofiter, pentru ca am avut in neamul nostru foarte multi ofiteri.
Si ati ajuns director de filarmonica, unde se lucreaza cu muzica, dar nu aveti nevoie de voce.
Ma distreaza treaba asta… Asa a fost sa fie. Cand a devenit evident pe clasa a VII-a ca nu pot sa dau nici la Pedagogic si nici la Seminar, atunci a fost chiar o mare problema. Sa intri in clasa a VIII-a si sa te gandesti atatia ani sa te faci invatator si sa nu poti, pentru ca nu ai voce… Dupa aceea nu mai stiam ce sa ma fac… A fost o mare problema. Stiam foarte bine partea teoretica, stiam toate masurile….
Nu se putea rezolva cu o gaina, un vitel…
Nu… Liceul Pedagogic de la Campulung era unul foarte serios atunci, nu se intra pe pile.
Spuneati ca bunicii erau foarte religiosi. Mergeati cu ei la Biserica?
Da, dar nu eram cuminte. Mergeam si cu parintii….
Nu aveati stare…
Am fost cam pacatos… Raportandu-ma la fie-mea, ea are o relatie foarte frumoasa cu Biserica.
Abia la stranepoti s-au transmis darurile bunicilor…
Da, si joaca, si canta…
,,Mi-ar fi placut sa fi fost blond cu ochi albastri, precum tataie Radu…”
Stiu ca, la un moment dat, imi spuneati ca sunteti foarte interesat de arborele genealogic. Pana unde ati ajuns?
Nu am mers mai departe de 1850 nici pe linia materna, nici pe cea paterna. Nu am avut realmente timp de a merge si a cerceta in anumite biserici. S-a intamplat un lucru: in anii ’50-’60, cam toate documentele din biserici – si vorbesc aici de documentele de botez, de foile de moarte, pentru ca nu primaria tinea evidenta – au ajuns in muzee, in arhive, si nu dau de ele.
Atat cat ati putut sa parcurgeti din documente, ce ati gasit?
Am gasit un neam foarte mare si p e linia paterna si pe cea materna, si cu oameni deosebiti si pe o linie si pe alta. Pe linie materna ma trag din neamul lui Bostina. Bostinar era cel care facea si vindea ceara de albine. Tataie Costica, atunci cand a murit, a lasat mostenire copiilor sai nu mai putin de 200 de stupi de albine. Avea caiete cu jurnale din 1947 – ,,30 mai – a roit stupul 57, a iesit regina”. Foarte multe caiete a avut. Am facut avioane din ele cand eram copil. Din pacate… Eram destul de mare, pentru ca intai le-am citit. Dar aveam ulita noastra de copii, faceam concursuri si daca acele caiete prisoseau si nu ne trebuiau… Nu am stiut ce inseamna… Din pacate…. Si la multi ani dupa ce murise tataie mai veneau oameni din sudul judetului, de la 20 de km departare, din Teleorman, sa cumpere ceara sau miere de la noi. Practic, asta a fost si salvarea lui tataie Costica in comunism: a ramas fara pamant, dar avea 200 de stupi si a dus-o foarte bine pentru ca si-a permis sa construiasca doua case foarte mari, si pentru tata, si pentru matusa. Cat despre linia materna, am descoperit, culmea, mai multi oameni care au facut politica, mergand pana la un pretor de plasa…
Pretor de plasa?…
Da, era un fel de ajutor de subprefect. Judetul era impartit in plasi, in zone, conduse de un pretor care era de toate. O alta ruda din partea lui mamaie, mama mamei, a scris monografia comunei Morteni, iar strabunicul Bostina, Ion Dumitrascu, este chiar membru intemeietor al Partidului Taranesc al lui Ion Mihalache, a fost si la Congresul de la Bucuresti.
Nu e de mirare, atunci, pasiunea dumneavoastra pentru politica. Stiu ca ati scris mult timp despre acest domeniu, cat ati lucrat in presa.
Da, asa este.
Ati avut ce mosteni din ambele parti…
Da, de aici si polivalenta mea. De la fiecare am luat cate ceva. As fi vrut eu sa le am pe toate, dar nu le am, adica sa pot sa si cant, sa dansez precum tataie Radu, sa fi fost blond cu ochi albastri precum tataie Radu…
Spuneati ca doriti sa faceti o carte despre tataie Radu.
Da. Deocamdata am strans material. Am cules cantecele si am redactat putin din amintiri. Sunt si fotografii, nu toate pe care mi le amintesc. Casa e pustie la ora actuala, nu mai sta nimeni in casa bunicilor…