6,7K
Controversatul judecator pitestean Gabriel Apostol, cunoscut mai degraba pentru incidentele violente cu politisti, si-a facut aparitia, marti, in emisiunea MasterChef de pe ProTV. Scopul a fost acela de a-si impresiona sotia, care l-a parasit de ceva vreme si pe care spera sa o readuca acasa, dar si sa schimbe putin din imaginea publica pe care si-a cam sifonat-o la finele anului trecut.
Foarte in verva, acesta a reusit sa-i impresioneze pe jurati mai degraba cu limbajul sau colorat si dispozitia de zile mari. ,,Aici nu sunt judecator” a declarat Apostol, justificand astfel comportamentul sau nonconformist. Apostol s-a prezentat cu un preparat personalizat: ,,paste a la Gabon”. Judecatorul pitestean a declarat ca acasa fetita sa este cel mai intransigent judecator si ca de fiecare data mancarurile sale au castigat in fata celor preparate de catre sotie. Mai mult, sotia ar fi dezastru in bucatarie.
,,Cand gateste nevasta-mea, fetele spun ca nu e bun, nu e ca la tati. Normal ca nu e ca la tati. V-ati cruci aici daca ar venit si ea aici!" a povestit Gabriel.
Concurentul a marturisit ca profesia lui este una cat se poate de dura, asa ca refuleaza in bucatarie, unde gateste pentru cele doua fetite ale sale.
La final, dupa show-ul facut in fata juratilor, judecatorul Apostol a primit doi de ,,DA”.