Vine aşa, o vreme, când te plictiseşti s-o mai… arzi la rece, de pe margine, şi vrei să te implici. Şi cum practica a demonstrat că politica, bat-o vina, mişcă tot şi toate, mai rapid decât o face societatea civilă aflată la debuturile existenţei sale fragile şi înregimentate în mare parte, nu-ţi mai rămâne decât să te înscrii într-un partid. În care, că toate sunt (aproape) la fel?!
Probabil că aşa s-a întrebat şi jurnalistul Mihai Alexandrescu, când a decis să nu mai vrea să stea pe margine şi să candideze pentru un portofoliu de consilier municipal în Consiliul Local Piteşti. Păi, în PSD, ai de curăţat multe scame, plus că nu ştii spre ce costum să te orientezi, iar dacă nu ai profilul unui bun folositor al limbii române (în sensul de gâdilat orgolii, nu în cel gramatical), atunci nu ai nicio şansă să fii promovat.
La liberali, iar nu este loc. Abia şi-au găsit culcuş vechii membri, şi ţineţi cont că vorbim şi de cei din vechiul PNL, dar şi de cei din fostul PDL.
Urmează apoi o lungă listă de partide, la care nu ai decât să priveşti către lideri şi să decizi, cu intuiţia din dotare, care este mai puţin predispus accidentelor DNA, mai puţin ridicol, mai dotat intelectual şi mai deschis către o comunicare reală. E posibil ca Mihai Alexandrescu să mai fi adăugat şi alte filtre în opţiunea sa pentru PMP Argeş şi Cătălin Bulf. Cert este că, dincolo de o pragmatică orientare către o formaţiune politică, ceea ce vrea să facă din postura de consilier local ţine, mai degrabă, de poziţia unui cetăţean care vrea, în sfârşit, normalitate.
Nu mai lungesc vorba, pe colegul Mişu îl găsiţi pe poziţia întâi a listei PMP pentru Primăria Piteşti, dar şi în interviul de mai jos. Iar dacă găsiţi că partidul nu vă este pe aceeaşi lungime de undă, zic că omul merită!
,,Închinaţi-vă voi la sfinţi, obedienţa nu e punctul meu forte.“
Că… de ce, coane Mişule?
Consiliul Local devenise apă stătătoare. Era nevoie de o ştiucă să învioreze crapul.
Şi dacă tot… aşa, de ce la PMP?
Din lipsă de conformism. Dacă judeţul ăsta judecă într-un fel, eu mă duc în direcţia opusă. La fel am făcut şi-n presă, ani de zile. Nu m-am dus niciodată la un ziar gata făcut, cu layout, echipă, linie editorială şi portofoliu de contracte. M-am dus acolo unde trebuiau construite toate astea, unde eram nevoit să gândesc, să-mi consum imaginaţia. Dacă mă duc într-o zonă cu reguli gata făcute, mi se pune dop. Creierul meu nu funcţionează în triunghiuri şi pătrate. Mai târziu, am muncit să-mi construiesc propriile produse mediatice, „Opinii Libere”, „Dezbaterea”, le ştii. Tot din dorinţa să-mi ard creierul. Îmi place să pun temelii, cărămizi. La fel şi acum. PMP mi s-a părut locul unde se poate construi. Indiferent de schema în care m-aş afla, îmi place entuziasmul începutului de drum. Mi-au mai propus şi alte partide, dar le-am zis: mi-ar părea rău să vă stric sistemul dogmatic şi să mă comport ireverenţios cu patriarhii cu cravată. Închinaţi-vă voi la sfinţi, obedienţa nu e punctul meu forte.
Tu deja faci campanie din casă în casă, dar prin intermediul televizorului. Care este feedback-ul pe care l-ai primit din partea telespectatorilor tăi: vom avea sau nu o continuare a monopolului PSD&Pendiuc la Primăria Piteşti?
N-am făcut campanie. O simplă emisiune TV nu e campanie. Hai să zicem altfel: am invitat la discuţii nişte oameni dornici de expunere. Camerele de luat vederi au fost puse mai mult pe ei şi mai puţin pe mine. Ca ziarist, îi dai posibilitatea fiecărui politician să fie original şi inteligent, printr-un simplu gest: aşezându-i microfonul în faţă. În clipa în care se lasă tăcerea, depinde de el să o populeze cu idei. Unii au profitat din plin de şansa asta, alţii au mers pe linia seacă a sloganisticii de partid. Telespectatorii mi-au spus: de ăla mi-a plăcut! Îi merge mintea, să-l mai chemi! Dar mi-au spus şi lucruri neplăcute, gen: dar pe ăla de ce naiba l-ai mai chemat, tu n-ai văzut că a ars becuri toată emisiunea? Când vine vorba despre PSD şi Pendiuc, se lasă un fel de ceaţă densă. Nu bagi mâna acolo, că poate te muşcă ceva de degete. Naivitatea că, de ăia de sus, nu te iei niciodată. Lucrul ăsta e greşit! Asta încerc să le transmit oamenilor: voi sunteţi patronii, schimbaţi-vă angajaţii, dacă nu mai corespund. Păi, Pendiuc nu e bugetar? Cine-i plăteşte salariul? Dacă Pendiuc toarnă betoane, iar noi vrem spaţii verzi, ce facem?
,,Ai nevoie de argumente foarte serioase ca să pui o nenorocită de ştampilă.”
Electoratul tău se regăseşte în rândul intelectualilor în bună parte. Crezi că au trecut peste starea de blazare şi reticenţă (ca să nu spun… scârbă) faţă de clasa politică sau de data aceasta le vor face concurenţă pensionarilor, extrem de determinaţi să iasă la vot ca de fiecare dată?
În doze normale, unui intelectual îi stă bine reticenţa. După ce l-ai citit pe Platon nu mai poţi să te duci la urne cu mintea contaminată de propagandă politică proastă şi ieftină. Ai nevoie de argumente foarte serioase ca să pui o nenorocită de ştampilă. Ai nevoie de un om pe care să-l consideri reper, la care să te uiţi şi să nu vezi neantul pe două picioare. Blazarea şi scârba s-au instalat în urma dezamăgirilor repetate. Şi se aude pe fundal chestia aia: mai daţi-vă dracului de politicieni nenorociţi, aţi furat tot, v-aţi bătut joc, noi avem lumea noastră, nu ne mai amestecăm cu voi! Eu am zis altceva: mă duc peste politicieni şi schimb tot ce pot în zona asta. Partenerii mei vor fi oamenii, nu costumele umblătoare. Am oroare de cravatele aşezate pe vid. Suntem oameni, râdem şi ne doare. De aici începe orice politică atât pentru intelectualul blazat, cât şi pentru pensionarul manipulat cu promisiuni deşarte.
,,În Piteşti, sunt instituţii de cultură care au devenit vehicule de propagandă şi se ocupă de panglicăreală.”
Spune-mi un lucru, sau două, sau trei, sau… câte vrei tu, care crezi că îţi stau în putinţă să le rezolvi prin prisma poziţiei de consilier local!
Cultura. Îmi pare rău pentru puţinii oameni de cultură autentici care mai sunt în Piteşti, îmi pare rău pentru prozatori, pentru poeţi, pentru pictori, pentru actori sau pentru acei profesori adevăraţi pe care îi cunosc şi care simt nevoia de o viaţă cu un grad mai înalt de expresie. Aceşti oameni au nevoie de un context urban care să-i valorizeze. Nu-l au, de aia nici nu mai participă la viaţa culturală a oraşului, s-au retras, pentru că această viaţă e inexistentă, au la dispoziţie câteva evenimente triste, organizate ca pe vremea lui Ceaşcă, cu copii aduşi cu forţa de la şcoală, pe post de public aplaudac. Nişte lansări de carte unde unii stau în faţă şi vorbesc, alţii stau aliniaţi pe scaune şi ascultă, ceva discursuri plicticoase, ceva aplauze ca la plenară, pe urmă mănâncă pişcoturi şi se duc acasă. Au făcut cultură! La final, nimic. Te întrebi: unde e publicul? Piteştiul are 180.000 de oameni, nu doar câteva găşculiţe care se tămâiază reciproc. În tot acest timp, Craiova străluceşte cu Festivalul Shakespeare, publicul e acolo. Sibiul străluceşte cu teatrele, publicul e acolo. Tot acolo se duc şi banii din turismul cultural. În Piteşti, sunt instituţii de cultură care au devenit vehicule de propagandă şi se ocupă de panglicăreală. Sunt directori în zona culturală care stau cu capul plecat şi fac ce li se spune. E foarte trist. Sigur, mai sunt şi excepţii. La timpul potrivit, discutăm despre toate. Pe urmă, transparenţa… Păi, e posibil să se facă o reabilitare urbană de proporţii şi să nu se fi făcut, în prealabil, o machetă scoasă la o imprimantă 3D, ca să vadă toată lumea ce i se pregăteşte??? Ne trezim, aşa, că au crescut nişte betoane în tot oraşul şi nimeni nu ştie despre ce e vorba? Dacă întrebi, ţi se răspunde: păi, aşa a fost în proiect. Care proiect? În secolul XXI, proiectele astea se transmit vizual. Am stat de vorbă cu o mulţime de consilieri locali. I-am întrebat: voi aţi văzut proiectul? Vi s-a dat măcar o imagine, o sugestie vizuală despre ceea ce va urma? N-au văzut nimic, nu li s-a dat nimic. Nu merge aşa… Trăim în era imprimantelor 3D. Pe calculator poţi să faci filme de prezentare… Înainte de a produce efectiv astfel de modificări urbane, trebuie să arăţi, să expui. Nu scrii un milion de documente, te pui la punct cu hârtiile şi pe urmă tai arbori seculari, zicând că „aşa e în proiect”. Că nu eşti pe tarlaua ta. Mai suntem şi noi pe aici.
,,Profesia mea este şi va rămâne aceea de ziarist”
Cum se împacă profesia de jurnalist cu cea de reprezentant al unui partid? Vei face o alegere sau cele două pot merge şi în paralel, după modelul Turcescu şi alte modele… sub acoperire?
Cum se împacă profesia de chirurg estetician cu faptul că eşti şi membrul unui club de rugby? Politica va fi meciul meu de rugby. Profesia mea este şi va rămâne aceea de ziarist. Nu pot fi altceva şi nici nu vreau să fiu altceva. Vin din societatea civilă. Fac o injecţie cu esenţă de societate civilă în politică. Nu devin eu politician. Civilizez politica. Asta e formula corectă! Sigur, nu voi mai face emisiuni politice, ca să nu fiu acuzat de parti-pris-uri, de propagandă. Nu voi mai merge la conferinţele de presă ale partidelor. Nu voi transmite ştiri politice. Asta înseamnă că e o oportunitate să mă reinventez ca ziarist. Voi face presă culturală. Aşa cum am pus pe piaţă nişte produse mediatice politice, la fel de bine pot să creez un produs mediatic cultural, apolitic. E nevoie de aşa ceva. În zona asta, sunt oameni care au mare nevoie să-şi exprime ideile. Spuneai că intelectualii sunt scârbiţi. Aş vrea să creez o platformă sănătoasă unde intelectualii să se simtă liberi. Şi am s-o creez.
Presupun că, până la nominalizarea pe lista PMP, ai avut timp să intri în bucătăria internă a partidului. Cum se văd lucrurile din cealaltă parte a baricadei?
Nu am intrat foarte mult. Dar am văzut că a fost o muncă titanică: liste, semnături, telefoane, dosare, primari, consilieri, băgători în seamă, oameni serioşi, infernul organizării alegerilor. Tineri. Mulţi tineri la PMP. La vârsta lor, eram departe de asemenea realităţi. Bine, la ora aia şi politica se făcea altfel. Eu mă simt mai bine în partea de comunicare politică.
,,Dacă nu sunt liber, nu sunt nimic!”
Care crezi că este răul cel mai mic: Tudor Pendiuc sau Cornel Ionică?
Eterna dramă a românului! Răul cel mai mic. Lista e mai lungă, nu se opreşte în cei doi. Analizaţi-l pe ăla care se apropie cel mai mult de bine, asta ar trebui să fie logica…
Ai ceva asemănări cu colegul de presă şi partid, Robert Turcescu. Dincolo de profesia pe care o practicaţi de ani buni, sunteţi cam la fel de înalţi, mă gândesc că şi ţie îţi place rock-ul şi amândoi sunteţi ,,fani” Tudor Pendiuc. Ca atare, spune repede gradul, funcţia şi misiunea primită!
Nu. N-am nicio asemănare cu Robert Turcescu. Ne şi cheamă diferit, dacă ai observat. Înălţimea şi rock-ul sunt chestiuni comune multor oameni, bine că nu mi-ai spus că semăn cu James Hetfield de la Metallica! Cât despre presă, domeniul ăsta ar trebui redefinit după episodul „Panama Papers”. Când mai vine câte un „leak” de 2,6 de terra, te întrebi cine are, de fapt, informaţiile şi cum sunt instrumentalizate canalele de comunicare. Eu sunt rebel, boem, idealist – nu mi-ar da nimeni, pe lumea asta, grad şi funcţie. N-am profilul soldatului înregimentat, lucru pe care l-au înţeles şi profiler-ii care mai mult ca sigur că m-au analizat. Ce şi-or fi zis: ăsta ne bagă la spitalul de boli nervoase, dacă-l aducem aici! În plus, am probleme mari cu autoritatea, fiindcă sunt un spirit contestatar. Valoarea supremă a vieţii mele e libertatea. Dacă nu sunt liber, nu sunt nimic.
Ştiu că poate părea dificil, dar concepe un discurs motivaţional de câteva rânduri, adresat electoratului, dar în limbajul acela de lemn autentic, cu tot cu clişee, greşeli frecvente de limbă română, tautologii şi alte ,,delicatese” cu care ne-a obişnuit clasa politică. Vrem să facem acest interviu accesibil tuturor!
Nu vrei să-l rogi chestia asta pe Tecău? Sau pe Polexe? Sau pe cine vrei tu?