Scriam recent despre bonusurile pe care bugetarii le solicită pentru suprasolicitare psihică. Acum îmi pare rău. Lavinia Năstase, care tocmai și-a încheiat mandatul la Centrul Cultural Ștefănești, a plecat de acolo cu nervii la pământ. Spune că în ultima săptămână de serviciu a luat și un pumn de pastile din cauza colectivului care îi era ostil. Dacă nici asta nu mai este suprasolicitare… Înțelegem că nici angajații de acolo nu erau prea fericiți cu Lavinia, însă noi credem că se meritau reciproc. Da, Lavinia nu e un personaj confortabil, dar nici cu leneveala și cu lipsa de profesionalism a unora nu ne este rușine! Cum și în ce circumstanțe a plecat, dar mai ales cine s-a bucurat cel mai mult, am întrebat-o chiar pe Lavinia.
#,,Nu negociez cu teroriștii"
*Trebuie să fie fierți pe cultură liberalii din Ștefănești ca să vrea ei să desființeze Centrul Cultural! Sau erau, mai degrabă, fierți pe tine?
**La Ștefănești cultura înseamnă și istorie, testamente ale unor moștenitori iluștri (precum Brătienii) falsificate, retrocedări ilegale ale unor pământuri pe care oricine le poate observa doar deschizând o carte de istorie cu ctitori și filantropi. PNL Ștefănești ar dori să șteargă aceste urme ca să se disculpe, iar ei știu că eu știu, fiindcă mi-a plăcut să citesc mai ales pe vremea când eram consilierul personal al primăritei. PNL Ștefănești a câștigat mereu alegerile în Ștefănești cu ajutorul PSD și a fostului viceprimar, scorurile de la Parlament sau Președinție au fost mediocre, nu au avut niciodată sediu de partid până anul trecut. Niciodată nu a fost promovat nimeni dintre cei care au muncit. Personal, am făcut campanie în 2019 alături de ei și după, domnul Bărbuceanu nu a fost de acord să îmi aprobe transferul de la Izvoru la Ștefănești, mi-a spus să mă duc la Izvoru pe chestiuni de partid fiindcă el își iubeste doar câinele. Câteva zile mai târziu, prietenul câinelui său a fost înscris în partid și promovat la București. Asta cu Centrul Cultural Stefanesti desființat e doar o frustare de-a lor că nu au fost capabili să facă nimic în 30 de ani. Chiar și denumirea străzii Ion I.C. Brătianu spre Florica e propunerea mea. Liberală la Ștefănești sunt eu, ei sunt doar peneliști puși spre vânzare. Trebuie să încheiem cu impostura și falșii liberali în templele sfinte ale liberalismului și constructorilor României Moderne!
*Ai aflat până la urmă dacă liderii PNL Argeș știau de faptele de vitejie ale colegilor din Ștefănești?
**PNL Argeș știe și tolerează. PNL Argeș știe că foști consilieri locali au strâns semnături de demitere a lui Miuțescu, că unul dintre consilieri e la al nouălea mandat și are înțelegeri cu PSD, știe că cel de-al doilea consilier local – inspectorul Școlar Florescu – a obținut 54 de voturi în zona de care s-a ocupat și nu îl cunoaște nimeni.
*,,Lupul va fi mereu personajul negativ dacă lăsăm capra să spună povestea!” – este citatul pe care îl postai, zilele trecute, pe Facebook. Mergând pe firul poveștii, lupule, te-aș ruga să ne spui următoarele:
-Cine este capra în povestea asta?
**Toți cei care, prin acumularea de putere și venituri, își permit să comande campanii negative, să truncheze adevărul, să amenințe, să șantajeze, să îmi creeze o imagine departe de realitate, acoperind adevăratele mizerii și interese din agendele lor personale.
*-Crezi că ai și tu o vină pentru că, faci ce faci, și tot pe post de lup joci?
**Da. Nu renunț orice s-ar întâmpla. Iubesc adevărul. Nu negociez cu "teroriștii".
*-Cine pe cine a mâncat până la urmă: tu pe iezi sau iezii pe tine?
Acest răspuns e unul trist pentru oameni, comunități, copii, artiști. Ei au de suferit și pierd o șansă.
#,,Sunt singurul om din România căruia nu i s-au dat vouchere de vacanță”
*Spuneai că în ultima săptămână de serviciu ai luat un pumn de pastile. Propun ca sporul de stres să poarte, de azi înainte, numele de sporul ,,Lavinia Năstase”. Chiar așa de nașpa era să fii manager la Centrul Cultural sau colectivul își oferea întreg concursul în acest sens?
**Cred că e "mișto " să fii manager, dar eu nu am fost niciodată. Nu am avut birou singură, nu avut computer de serviciu, dulap… Mergeam cu autobuzul sau căruța la lucru, trebuia lunar să dau din banii personali sau să apelez la prieteni care veneau gratis pentru a face evenimente, munceam 12 ore în contul altor angajați, precum persoana care mi-a luat locul, recomandată de Eduard Dima. Aceasta stătea de conturi false, înregistrări și poze spre a le difuza presei și eram mereu jignită și lipsită de respect, deși îi făceam munca de referent. Nu mai zic cum am luat 19 milioane de lei pe lună în ultimile luni fiindcă judecătorii nu citesc sau pur și simplu Lavinia Năstase nu trebuie să aibă dreptate, deși legea e clară. Mi s-a facut și o poprire dublă. La capitolul vouchere de vacanțe, sunt singurul om din România căruia nu i s-au dat, iar justiția din Argeș, mult prea corectă, a zis că e bine așa. Asta e! Eu nu am avut posibilitatea să le angajez rudele sau să îi plătesc pe drepturi de autor, ca alte managerițe!
*Domnul primar Velcea ce-a spus? L-a fericit sau l-a nefericit plecarea ta?
**Nu cred să existe vreun primar care să își dorească să plece omul care, cu două pâini și 5 pești (4 miliarde de lei pe an, nu 60, nu 80, nu 115 miliarde ca în alte instituții) hrănește aspirațiile culturale a mii de oameni, face zeci de evenimente și are sute de copii mulțumiți. Totuși, dumnealui a preferat matematica și ce i s-a spus cu 5 minute înainte de ședință și anume că 3 consilieri sunt mai mulți decât unul la buget. Cred că a considerat că suma de 7 milioane de euro, sau cât e bugetul pe care și-l vrea trecut, e suficientă ca să plec. Asta a fost înțelegerea, indiferent de alte declarații. Acum e bucuros și liniștit, ca toți în primul an. Consiliul Local Ștefănești și populația, însă, e în continuă mișcarea și multe se vor schimba de la majoritate până la viceprimar. Dar nu vreau să vă stric surpizele următorilor ani, ca să nu zic… următoarelor luni.
*Până la urmă, se dă concurs pentru postul de manager la Centrul Cultural Ștefănești sau o vor scălda tot în numiri și prelungiri de mandate?
**Depinde de pretențiile celor care mi-au cerut plecarea și de viitoarele lor pretenții penale. O dată ce ai căzut la compromisuri, o vei face mereu. Și mai depinde de PNL Argeș, dacă va schimba conducerea de la Ștefanesti și PMP care va tolera sau nu înțelegerile pe sub masa din teritoriu.
*Se face concurs de manager la Centrul Cultural Pitești. Spune-mi că vei candida, ca să agităm puțin lumea bună (spre foarte bună) a Piteștiului!
**Având în vedere că din punct de vedere al studiilor și experienței pe care legea OUG 189 din 2008 ți le cere, mă încadrez și am mai candidat și în 2017, dar concursul a fost oprit brusc și ilegal de primarul Ionică, mă gândesc să o fac măcar ca să pot arăta cu degetul toate abuzurile.