Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este cercetat penal de DNA. Acesta este acuzat de favorizarea infractorului. Plângerea a fost formulată de Vlad Săvulescu, fost director în ADS, şi vizează faptul că ministrul Agriculturii nu vrea să comunice documentele prin care fostul ministru Dacian Cioloş s-a constituit, nejustificat, parte civilă pentru suma de 60,6 milioane euro.
Vestea despre ancheta vizându-l pe Constantin vine la scurtă vreme după ce fondatorul PC, Dan Voiculescu, închis pentru 10 ani în dosarul privatizării ICA, s-a lansat pe blogul personal în diatribe la adresa inamicilor săi, printre aceştia fiind inclus şi fostul sau protejat, Daniel Constantin:
"Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva (procurorul care a instrumentat dosarul ICA n.r.), Camelia Bogdan (judecătorul care l-a condamnat pe Voiculescu la închisoare), Daniel Constantin vor fi judecaţi de Dumnezeu, dar şi de justiţie." scria la începutul anului pe blog Dan Voiculescu, plângându-se de "lipsa de conştiinţă" a lui Constatin.
Reamintim că în august 2014, Ministerul Agriculturii, condus de Constantin, şi-a menţinut calitatea de parte civilă în dosarul ICA, în vederea recuperării prejudiciului de peste 60 de milioane de euro adus statului de Voiculescu şi complicii săi, decizie privită ca o "trădare" de şeful său.
Daniel Constantin este preşedinte al Partidului Conservator, fondat de Voiculescu din 2010. Protejat de mogul, Constantin a fost ministru al Agriculturii în toate cele patru guverne Ponta. Anterior propulsării sale în politică, Constantin a fost director la o firmă de consultanţă a familiei Voiculescu, Logicons SA. şi, potrivit declaraţiei sale de avere, are o datorie de 295.000 de euro la Voiculescu, bani pe care i-a luaţi cu împrumut.