Deputatul PSD Mircea Draghici, membru in echipa tehnica de campanie de la nivel central, a luat la pas tara pentru desfasurarea programului centralizat de instruire a echipelor tehnice de campanie judetene.
Parlamentarul social-democrat a declarat ca aceste intalniri in teritoriu au drept scop identificarea bazinului electoral si constructia bazei de date, responsabilizarea pe colegii uninominale, implicarea coordonatorilor locali de campanile, mobilizarea echipelor de vot si a celor de interventie.
Cu acest prilej au fost organizate discutii cu reprezentantii in birourile electorale ale sectiilor de votare si s-au stabilit coordonatele pentru numaratoarea paralela si transferul documentelor. Astfel, Mircea Draghici s-a intalnit cu social-democratii din Bacau, Suceava, Sibiu, Alba, Arad, Caras-Severin, iar la sfarsitul acestei saptamani a fost prezent la Satu-Mare, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud si Cluj.
Pana acum, pesedistul argesean a declarat ca a instruit peste 2500 de activitisti din toata tara si ca s-a bazat pe abordarea interactiva, pe exemple concrete: „Cursurile au fost bine primite, aprope toate judetele au cerut multiplicarea ghidurilor oferite la cursuri, pe suport material, pentru a fi distribuite in teritoriu. PSD se pregateste intens pentru momentul 7 iunie 2009. Este foarte bine sa avem o participare cat mai buna la vot, pentru ca vom da un semnal puternic privind integrarea noastra in spatiul european. Trebuie sa aparam cea de-a doua cetatenie a noastra, cea europeana, 60 la suta din legislatia romaneasca provenind din cea europeana!”
Mircea Draghici a adaugat: „La 7 iunie, fiecare roman poate vota pentru ca statutul sau de cetatean european sa insemne si o viata de cetatean european, cu drumuri, spitale si scoli europene, construite si ingrijite cu ajutorul fondurilor europene, cu salarii si pensii europene, cu sanse europene pentru copiii nostri!”