Interviu cu cel mai bun purtator de cuvant pe care l-a avut primarul Tudor Pendiuc
SPAȚIU PUBLICITAR
Cei care au cunoscut-o pe Monica Colfescu spun ca a fost unul dintre cei mai buni purtatori de cuvant din Arges, foarte multi ani lucrand in subordinea primarului Tudor Pendiuc. Sincer, noi nu credem asta. Noi credem ca a fost un purtator de cuvant slab, pentru ca n-a putut sa se incadreze sub nicio forma in sistem si sa devina ca el. Monica noastra cea naiva se incapatana sa creada ca ar putea schimba, normaliza si profesionaliza sistemul din care face parte. Intr-o oarecare masura a reusit, dar inertia balcanica si-a spus cuvantul intr-un final. Ca sa lucrezi in sistem trebuie sa fii docil, modelabil dupa dorintele superiorului, duplicitar, coruptibil atat cat sa fii tinut in pozitie de drepti si, daca se poate, suficient de prost incat sa nu trebuiasca sa ai o viziune macro asupra sistemului in sine, ca sa nu te apuce groaza, in cazul in care setarile tale mai contin si o pacatoasa de constiinta. Dar de ce scriem noi despre Monica? Si pe doua pagini?! In definitiv este doar o Monica, zau asa! Sau sunt mai multe Monici?… Plecate aproape toate in lumea mare. Nu pentru bani, ci din cauza unei incapacitati de a se adapta la o „normalitate” bolnavicioasa. Astia, care ne-am adaptat, am ramas aici, ca mai e de furat, de facut o invarteala, o combinatie, mai e de tras o mata de coada… Hai ca v-am dus cu vorba, aici era vorba despre Monica noastra din Pitesti. Acum e in Franta, la Versailles. Ii urmaresc postarile de pe Facebook si imi spun de fiecare data ca trebuie sa fi fost o femeie curajoasa. Si un om tare frumos. Ce mai face Monica?…
Foarte multi ani numele tau a fost legat de Primaria Pitesti? Sincer, ai regretat vreo secunda ca l-ai lasat in urma pe primarul Tudor Pendiuc?
Am lasat in urma o parte din viata mea si bineinteles ca regret, intr-un fel. Obisnuinta ne tine de prea multe ori blocati in anumite situatii si locuri.
*Fara doar si poate ai fost unul dintre cei mai buni purtatori de cuvant de institutie din Arges. Care au fost cele mai mari satisfactii pe care le-ai avut in cariera ta? Dar cele mai mari deziluzii?
Va multumesc pentru aprecieri si chiar asta este cea mai mare satisfactie, ca dupa ceva timp inca primesc mesaje frumoase despre «colaborarea» noastra, pentru ca eu asa am considerat mereu functia de purtator de cuvant, o relatie de colaborare, bazata pe incredere. Inseamna ca a meritat efortul. Deziluzii au fost in momentele in care simteam ca tocmai increderea lipsea, si atunci comunicarea suferea, de ambele parti, atat in relatia mea cu autoritatea locala cat si in cea cu presa. Ca sa nu mai vorbesc despre salariu…
„Sunt momente in care nu mai conteaza ce pierdem sau ce castigam atat timp cat suntem pe punctul de a ne pierde pe noi.”
*Daca ar fi stat in puterea ta sa schimbi ceva, ce anume ai fi schimbat?
Daca as putea, as oferi o perioada de studiu in alta tara tuturor celor care considera ca sunt “adevarati profesionisti”. Un pic de re-evaluare si analiza a propriei capacitati de munca «merita» oricine!
*Se poate spune ca ai trait o viata in Romania. Cat de greu ti-a fost sa incepi o noua viata in Franta?
Viata traita in Romania mi-a oferit o baza de experiente care mi-a fost utila dar si o serie de obiceiuri de care a trebuit sa ma debarasez. Pentru a ma adapta unei alte vieti a trebuit sa regandesc totul. Chiar daca Romania si Franta sunt tari latine si europene, viata de zi cu zi este atat de diferita!
*Care a fost momentul decisiv in care ai hotarat ca este momentul sa iti schimbi radical viata?
Sunt momente in care nu mai conteaza ce pierdem sau ce castigam atat timp cat suntem pe punctul de a ne pierde pe noi. Am simtit ca trebuie sa schimb abordarea si perspectiva asupra vietii si astfel am putut sa vad oportunitati si oameni care mi-au deschis alte porti. Am inceput sa simt ca merit o altfel de viata. Asta a fost tot!
„Sunt romanca si asa voi fi mereu!”
*Cum este viata de zi cu zi in Franta? Dupa un an acolo, poti spune ca te-ai adaptat? Te simti una de-a lor?
«Acorda-ti timp» asta e deviza de zi cu zi a francezilor. Totul se face meticulos si cu mult profesionalism. Societatea functioneaza pe baza unor proceduri si mecanisme foarte bine stabilite in care fiecare isi gaseste locul. Pentru un roman un pic mai temperamental totul pare insa un pic greoi dar in final trebuie sa admita ca asa este mai bine! M-am adaptat, am facut cursuri de limba franceza intr-un sistem educational extraordinar de eficient si adaptat fiecarui strain si am deprins rapid sistemul administrativ care se aseamana forte mult cu al nostru, dar este mult mai eficient. Aici toata lumea este tratata egal, in ciuda diferentelor care sunt evidente avand in vedere numarul foarte mare de emigranti sau de persoane din teritoriile din afara Frantei, asa-numitele «outre-mer». Nu exista ostentatie nici la cei cu posibilitati financiare foarte mari, nici la nivelul celor care traiesc din alocatii sociale. Exista respect pentru orice munca si orice persoana. Un respect real, nu disimulat! Sunt romanca si asa voi fi mereu! Partea buna este ca nu e nevoie sa ma simt «una de-a lor» pentru a ma simti bine.
*Despre francezi circula multe legende: ca sunt extrem de nationalisti, ca-i detesta pe… „tiganii” de romani, ca sunt foarte zgarciti si ca se hranesc mai mult cu frunze de salata. Tu cum i-ai perceput pe oamenii de acolo? Dar ei pe tine?
Numarul mare de emigranti din intreaga lume si populatia din colonii fac ca natiunea franceza sa fie foarte toleranta. Au intr-adevar mandria de a fi «francez», dar asta e valabil pentru toti care traiesc aici, indiferent de tara sau teritoriul de provenienta. Isi apara cultura si obiceiurile pentru a pastra simbolurile francofoniei. In general sunt foarte seriosi si un pic rezervati. Dar asa cum mi-a spus cineva, «un francez iti deschide greu usa, dar cand o face iti devine un prieten adevarat». Asta am constat si eu. La inceput mi-a fost teama ca toata lumea va vedea ca sunt straina, ca am un accent special, «de tara de est», asa cum mi se spune imediat dupa ce rostesc primul cuvant, dar sunt foarte toleranti si chiar ma deranjeaza ca nu ma corecteaza cand fac greseli, deoarece am nevoie, pentru a invata mai repede. Deci in niciun caz nu ma simt «straina». In ceea ce priveste bucataria franceza, este una dintre cele mai bune din lume. Francezii mananca foarte bine dar foarte, foarte putin. Asta dovedeste ca au foarte multa vointa si sunt foarte echilibrati si de aceea nu sunt grasi.
*Care este perceptia francezilor despre Romania? Dar despre presedintele acesteia si viata politica, in general?
Romania este considerata o tara care face progrese rapide dar care are inca mult de lucrat la capitolul «munca», «seriozitate» si mai ales «responsabilitate». Presedintele este perceput ca o persoana care trebuie sa faci mai mult pentru a mentine Romania in afara coruptiei.
*Ca o curiozitate personala: cum sunt presa si jurnalistii de acolo?
Presa este o mare surpriza pentru mine! Nu exista decat cateva ziare la nivel central si foarte putine la nivel regional. Jurnalistii nu fac aproape deloc presa de senzatie. Noi locuim foarte aproape de resedinta de la Versailles a presedintelui Frantei. Nu am vazut niciodata jurnalisti in jurul locuintei si nici forte de politie. Totul este foarte discret si cu mult respect pentru viata privata.
„Mi-e greu fara fetele mele, fara pisicile mele… fara viata tumultoasa romaneasca, fara presa argeseana”
*Dupa o buna perioada de timp ne povesteai ca ti-ai gasit si un job si ca activezi si intr-o organizatie de voluntariat. Despre ce este vorba?
Dupa aproape 6 luni am fost acceptata sa fac voluntariat la o organizatie de nevazatori. Chiar si in acest domeniu munca este foarte serioasa, iar increderea se castiga greu. Nu pentru ca sunt romanca, ci pentru ca trebuia sa dovedesc ca am capacitatea de a face ceva intr-adevar util pentru un ONG. Nu este un loc in care sa ma duc ca sa am unde merge, ci pentru ca fiecare minut acolo inseamna munca! Am fost impresionata de profesionalismul si seriozitatea voluntarilor francezi care fac intr-adevar eforturi pentru a darui din timpul si banii lor ca sa ajute pe cei mai putin favorizati de soarta. Iar persoanele cu deficiente vizuale sunt extraordinar de bine integrate in viata sociala. Vointa lor de a trai o viata normala este sprijinita de o intreaga logistica si de multi specialisti care lucreaza pentru binele lor. Locul de munca este cu totul altceva decat ma asteptam. Nu am aproape niciun minut liber, totul este calculat la eficienta maxima. Lucrez in domeniul hotelier si este destul de greu cu telefonul deoarece conversatiile in alta limba decat cea materna sunt destul de dificil de realizat. In plus, fac multe alte activitati, de la contabilitate la evidente de gestiune. Dar mereu mi-au placut provocarile si stiu ca fara ele nu pot evolua.
*De Sarbatori ai revenit pentru o scurta perioada in Romania. Cum ai regasit-o?
Romania mi-a parut trista si oamenii resemnati. Din pacate asta este perceptia. Copiii mei sunt in Romania si stiu ca locul lor e in tara lor, asa cum si al meu a fost acolo, aproape toata viata. Imi pare rau ca societatea romaneasca nu evolueaza mai repede spre binele pe care toti il dorim.
*De ce anume ti-a fost cel mai dor?
Mi-e dor inca de caldura si ospitalitatea romaneasca. In Romania, chiar langa cei care nu ne plac prea mult ne simtim bine! Si ne-prietenii sunt simpatici, daca reusim sa ne detasam de meschinariile specifice… Bine-nteles ca mi-e greu fara fetele mele, fara pisicile mele… fara viata tumultoasa romaneasca, fara presa argeseana, pe care o citesc on-line aproape zilnic, dar am inceput sa invat sa apreciez calmul si linistea de aici. Imi va fi insa mereu dor de toti romanii mei!
„Nu vreau sa raman in afara vietii, vreau sa fiu parte a ei…”
*A-i mai da viata din Franta pentru cea din Romania?
Atat timp cat am optiunea de a trai intr-o alta tara, o voi face. In curand plecam pentru un an in Maroc si acolo o voi lua de la capat cu adaptarea… Cred ca va fi destul de dur, dar nu vreau sa raman in afara vietii, vreau sa fiu parte a ei… vreau sa incerc sa lucrez, sa invat limba, obiceiurile. Acum stiu ca este o foarte mare diferenta intre a vizita o tara, ca turist, si a trai intr-o tara, a te integra in sistemul ei.
*Daca a-i putea schimba ceva din viata ta, care ar fi acel lucru?
Daca as putea schimba ceva m-as schimba eu, as incerca sa fiu mai putin naiva si mai putin increzatoare in oameni, dar asta sunt eu! Si as schimba perioada de viata cand mi-am pierdut tatal si cu el mult mai mult decat un parinte. Si as mai schimba cate ceva din perioada «primarie». Hmmm… cam multe, dar se vede ca deja gandesc in stilul societatii franceze in care schimbarea si adaptabilitatea sunt la ordinea zilei.
