O elevă de 18 ani din Piteşti a cerut ordin de restricţie împotriva propriului tată, după ce acesta ar fi lovit-o, i-ar fi ciuntit părul şi ar fi forţat-o să meargă aşa la şcoală. Fata şi-a luat un avocat şi vrea să-şi dea părintele în judecată.
Furia tatălui ar fi fost stârnită atunci când a descoperit că fiica sa are 100 de absente. Însă mai tare l-ar fi înfuriat faptul că absenţele erau motivate, semn că mama ştia de ele. Adolescenta susţine că ar fi fost snopită în bătaie, dovadă vânătăile de pe faţă şi spate şi că i-ar fi fost tăiat părul cu cuţitul.
„De la ora două m-a bătut în continuu până seara. Mama a încercat la un moment dat să-l ia de pe mine, pentru că mă bătea mult prea rău şi eu nu mai rezistam, aveam ameţeli, nu puteam să mă mai ţin pe picioare. A dat şi în ea de două ori.”
a declarat fata, adăugând că a fost dusă la şcoală în halul în care era chiar de tatăl său.
Directorul liceului a anunţat imediat poliţia. Eleva a mai povestit că a acumulat absentele din cauza faptului că doar în timpul orelor poate ieşi cu prietenii, pentru că părinţii nu îi dau voie să meargă nicăieri.
„Stiu ca la sfarsitul clasei a 9-a au mai fost ceva probleme, mama oricum m-a sunat de multe ori si mi-a spus ca legatura trebuie s-o tin cu dansa pentru ca are un sot foarte violent. Mi-a spus sa-i trimit mesaje, nu sa o sunam, pentru ca nu poate sa-mi raspunda la telefon."
a declarat Liliana Ionescu, diriginta fetei.
Potrivit avocatei Ingrid Alexandrescu, „s-a formulat un ordin de protectie a ei fata de tatal sau prin care s-a solicitat sa i se interzica sa se apropie la o distanta mai mare de 100 de metri de ea, si sa o contacteze telefonic, a fost depusa o plangere penala la sectia 3 politie Pitesti pentru lovituri si alte amenintari si va fi completata si pentru slutire."
În prezent, eleva stă la o prietenă şi spune că n-are de gând să-şi ierte părintele. „Şi-a pierdut singurul copil.” a mai declarat aceasta. Tatăl fetei a refuzat să comenteze acuzaţiile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul ar putea să primească o pedeapsă de până la 2 ani şi jumătate de închisoare.