DRÄXLMAIER Pitești continuă dezvoltarea proiectului de școală profesională la Liceul Tehnologic Astra – la începutul acestui an a demarat amenajarea atelierului de lucru din cadrul instituției. La aceste lucrări participă, pe lângă specialiști, și o echipă de voluntari din cadrul companiei. Proiectul prevede renovarea și dotarea atelierului cu echipamentele necesare exercițiilor practice și se desfășoară în parteneriat cu Asociația Studențească Ingmed.
Proiectul de amenajare a atelierului de electronică și automatizări din cadrul Liceului Tehnologic Astra se adresează tinerilor care învață meseria de electronist aparate și echipamente, cu suportul DRÄXLMAIER Group. În cadrul lucrărilor de amenajare, o contribuție importantă au avut-o angajații companiei care, în sistem de voluntariat, au venit să dea o mână de ajutor la renovare – au vopsit, au pus lambriul, au contribuit la curățenie. ”Îmi place să întind o mână de ajutor acolo unde este nevoie și mă bucur că am ocazia să fac acest lucru alături de colegii mei. Și pentru că avem spor și voie bună, lucrul merge ușor”, ne-a spus Laura, una dintre voluntare.
După ce renovarea va fi gata, atelierul va fi dotat cu echipamente necesare activității. ”Următoarea etapă este aceea de dotare a sălii cu mobilier și instrumente de lucru moderne, care să-i ajute să acumuleze mai ușor cunoștințele si abilitățile tehnice. Acest atelier se adresează în special elevilor din primii doi ani de studiu și va fi complementar spațiului amenajat deja în incinta fabricii noastre”, a declarat Barbara Gerber, Directorul Departamentului de Formare Profesională al DRÄXLMAIER Group. Conducerea companiei pune mare preț pe modul de pregătire al tinerilor.
”Avem deja alături de noi absolvenți ai primei generații de elevi, s-au integrat repede și ușor în colectiv și au rezultate foarte bune. Ne dorim să le oferim tot suportul acestor generații, să fie cât mai bine pregătite să intre în câmpul muncii”, a declarat Bernd Schmitt, Director General DRÄXLMAIER Pitești.
Programul de educație profesională susținut de DRÄXLMAIER Pitești în cadrul Liceului Tehnologic Astra Pitești a demarat în anul 2015 pentru calificarea profesională ,,Electronist mașini și echipamente" și peste 40 de elevi fac parte din acest program în fiecare an. ”Acest atelier este foarte important pentru elevi, deocamdată nu avem un spațiu corespunzător pentru instruire practică în domeniul electronică și automatizări. Va fi cu siguranță un beneficiu atât pentru elevi, cât și pentru profesori și maiștri, care vor avea ocazia să utilizeze tehnologia nouă”, a afirmat Maria Ionică, director al Liceului Tehnologic Astra Pitești.
Partener în cadrul acestui proiect este și Asociaţia Studenţească Ingmed. „Cu toții trebuie să ne implicăm în proiecte de voluntariat. Câteva ore din timpul nostru sunt foarte prețioase, însă nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit la bunăstarea orașului și a semenilor, cu atât mai mult când este vorba despre educația și pregătirea profesională a tinerilor”, a declarat lect. univ. dr. Claudiu Șuțan, Secretar Științific al INGMED.
DRÄXLMAIER Group susține programe de educație profesională prin colaborări durabile cu licee din toate orașele în care își desfășoară activitatea: Pitești,Timișoara, Hunedoara, Satu Mare și Brașov.