In urma caderilor de zapada de saptamana aceasta, in zona de creasta a masivului Fagaras s-a depus un strat de zapada de aproximativ 20 cm. Aceasta situatie impune parcurgerea traseelor turistice din judetul Arges cu precautie, folosind echipamentul de iarna: imbracaminte si incaltari adecvate, bete de schi, eventual chiar coltari, pentru zonele unde s-a format gheata.
De asemenea, conducatorii auto care intentioneaza sa parcurga Tranfagarasanul trebuie sa aiba autoturismele echipate de iarna. Trebuie stiut faptul ca stratul de zapada nu va dura, astfel de ninsori timpurii si de scurta durata fiind normale pentru aceasta perioada a anului.
Mentionam ca nu sunt intrunite conditiile de avalansa, stratul de zapada fiind insuficient. De asemenea, dorim sa aducem la cunostinta publicului ca singurele autoritati care pot emite avertizari de avalansa pe perioada iernii sunt serviciile Salvamont sau centrele de prognoza meteo.
In judetul Arges, singura sursa de informare este site-ul Consiliului Judetean Arges, www.cjarges.ro, la rubrica „Comunicate de presa”, unde Salvamont Arges va emite avertizarile necesare, atunci cand este cazul.