Ziarul Financiar a publicat astăzi o nouă statistică tulburătoare pentru majoritatea salariaților care contribuie la Bugetul de Stat, mai ales din mediul privat.
Ministerul Apărării plătește 80 367 de pensii militare, al căror cuantum mediu brut a fost 3 968 lei în luna martie 2021. Numărul angajaților actuali este de 75 576.
Pe lângă pensionarii Ministerului Apărării Naţionale, Casa de pensii sectorială a ministerului de resort i-a mai plătit în 2020 şi pe foştii angajaţi, acum pensionari, de la Serviciul de Informaţii Externe (1 718 de pensii), de la Serviciul de Protecţie şi Pază (1 135 de pensii) şi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (1 452 de pensii). Aceste sume reprezintă 17% din bugetul anului trecut al Ministerului Apărării, 3,8 miliarde lei.
În luna martie a anului curent, în evidenţa Casei de pensii sectoriale a MApN numărul beneficiarilor de pensii militare de stat a ajuns la 80 367, din care 65 212 pensii de serviciu, 14 229 de pensii de urmaş şi 926 de pensii de invaliditate.
Cea mai mare pensie de serviciu plătită de casa de pensii sectorială a MApN în luna martie 2021 a fost în valoare de 39 158 lei brut, adică aproximativ 8 000 euro. Este vorba despre un fost magistrat militar.